Cum contribuie panseluţele la creşterea pulberilor a explicat comisarul-şef al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu. Acesta a spus că primarii de sector folosesc, la plantarea panseluţelor, straturi noi de pământ, care depăşesc bordurile. În urma ploilor, surplusul de pământ ajunge pe carosabil, iar apoi, prin uscare, devine praf.
Potrivit preşedintelui organizaţiei neguvernamentale Eco Civica, Nicolae Rădulescu Dobrogea, pe străzile din Bucureşti sunt zilnic cinci tone de excremente de câine, care, în 30 de zile, se transformă, de asemenea, în praf periculos pentru sănătate.
Specialiştii mai spun că, numai în 2009, spitalizarea a 300 de persoane din Capitală poate fi pusă pe seama acutizării simptomelor provocate de pulberile periculoase.
Şi poluarea cauzată de consumul de combustibil este periculoasă pentru sănătate, se arată într-un studiu al Centrului pentru Politici Durabile. Astfel, particulele rezultate în urma arderii motorinei s-au dovedit a avea cel mai crescut risc patogen.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M