"Am rămas profund dezamăgit de lipsa de etică a jurnaliştilor implicaţi şi de însemnările aduse în acea apariţie", spune Vladimir Plahotniuc, într-un interviu acordat Publika TV.
Vladimir Plahotniuc în Moldova, Vlad Ulinici în România. Prim-vicepreşedintele Parlamentului şi omul de afaceri Vladimir Plahotniuc are identitate dublă.
"De fapt, realitatea e următoarea... La sfârşitul anilor '90, eu am aplicat pentru obţinerea cetăţeniei române şi, primind paşaportul meu român, cu numele Plahotniuc, am sesizat încă de pe atunci că, pe alocuri, în România, există anumite preconcepţii, aş spune chiar prejudecăţi, care provin din provenienţa slavonă a numelui, care a generat anumite atitudini specifice pe care le-am depăşit ulterior, dar acum câţiva ani am decis să-mi transfer fiul cel mai mare la un liceu în România şi am abordat acea temă destul de serios. Tatonând terenul în România şi în Bucureşti, în special, vizitând anumite instituţii de învăţământ şi liceele considerate cele mai performante. La unul din liceele care mi s-a părut cel mai potrivit, profesorii mi-au recomandat insistent să schimb numele de familie al fiului meu, intuind că ar putea crea anumite atitudini specifice. Şi minorii sunt foarte sensibili la aceste atitudini, pot fi răniţi uşor. Am ales numele de familie al mamei. Am ţinut cont de recomandările profesorului şi am operat modificările. Şi soţia mea a dorit, ulterior, să-şi schimbe numele", explică Plahotniuc.
Cât despre proprietatea din Pipera, pe care acelaşi ziar i-o atribuia, Plahotniuc susţine că a vându-o cu mult timp în urmă. "Nu deţin nicio proprietate în Bucureşti, am avut o casă, dar am vândut-o", spune Plahotniuc.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M