Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Piţurcă vine la Steaua cu Ienei preşedinte

Gigi Becali continuă să aducă foste glorii în fruntea clubului. După Marius Lăcătuş, este rândul lui Emeric Ienei să vină ca preşedinte în Ghencea.

Ienei se pregăteşte să revină la Steaua, ca preşedinte
Ienei se pregăteşte să revină la Steaua, ca preşedinte / FOTO: fcsteaua.ro

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunţat, marţi seară, că Emeric Ienei ar urma să devină preşedintele clubului, la iniţiativa viitorului antrenor, Victor Piţurcă.

Emeric Ienei a activat la Steaua ca jucător şi ca antrenor, aducând în vitrina clubului cel mai preţios trofeu al "roş-albaştrilor" şi al fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni, în 1986.

După ultimul mandat în Ghencea, încheiat la jumătatea sezonului 1999/2000, Emeric Ienei a rămas în fotbal doar ca analist şi s-a ocupat de pregătirea copiilor în cadrul unor campanii iniţiate de foşti internaţionali. Acum, Ienei, ajuns la 73 de ani, se pregăteşte să revină la echipa cu care a obţinut cele mai importante rezultate din întreaga carieră, însă în calitate de preşedinte al clubului, alături de antrenorul Victor Piţurcă, fapt confirmat chiar de finanţatorul Stelei, Gigi Becali.

"Piţurcă revine cu plăcere în Liga 1 pentru că nu mai sunt blaturi. Acum nu se mai fac blaturi şi voi lua campionatul pe mâna mea. Nu avem cum să nu avem rezultate. M-aş bucura din tot sufletul să vină Emeric Ienei la Steaua. L-am mai vrut şi înainte, dar acum e ideea lui Piţurcă să-l aducă preşedinte. M-am scăpat... nu trebuia să spun", a declarat Gigi Becali, la GSP TV.

Steliştii vor efectua vineri, 11 iunie, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, înainte de a începe pregătirile în vederea sezonului 2010/2011. Odată cu reunirea echipei, Gigi Becali a anunţat că va fi prezentat oficial şi antrenorul Victor Piţurcă.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro