Pandurii Târgu Jiu a obţinut prima victorie în acest sezon, după ce a învins categoric pe teren propriu pe Universitatea Craiova, scor 3-1, în etapa a 7-a a Ligii I.
Iniţial meciul nu a fost programat, Craiovei fiindu-i acordata victoria cu 3-0 la masa verde de către LPF, pentru ca, după lungi parlamentari şi decizii definitive schimbate, meciul să fie până la urmă programat.
Pandurii au început tare şi conduceau cu 1-0 pe tabelă încî din primul minut, când Daniel Orac a înscris cu un şu plasat, profitând de degringolada din apărarea craioveană.
Minutul 21 a adus prima mare ocazie a Craiovei, prin Mihai Costea, care a scăpat pe contraatac, a intrat în careu, dar a fost întâmpinat de Marius Popa, a şutat slab spre poarta, însă Pintilii a venit disperat din spate şi a respins de pe linia porţii.
Cum marile ocazii se răzbună, după doar trei minute gorjenii şi-au dublat avantajul. Pintilii a reluat cu capul din cinci metri, Lung a scos în primă fază cu un reflex de excepţie, însă mingea a ajuns cu şansă la Bogdan Apostu, care a împins-o în poartă.
Apostu şi-a trecut în cont dubla în minutul 55 când a marcat cu capul din centrearea perfectă a lui Grecu.
Iliev a marcat golul de onoare al craiovenilor, în minutul 88, cu o lovitură de cap de la marginea careului mic.
CASETA TEHNICĂ:
Pandurii Târgu Jiu: 12. M. Popa - 2. G. Matei, 21. Chiricheş, 5. Pintilii, 29. C. Grecu - 7. Băcilă, 28. Menassel, 14. Cl. Voiculeţ (3. Vieira 90+2), 30. I. Iordache (17. Brata '59) - 9. Apostu (23. Ad. Iordache '69), 8. D. Orac. Antrenor: Ionuţ Badea.
Universitatea Craiova: 21. S. Lung Jr. - 18. Dănănae, 7. Găman, 4. Iliev, 3. Ciucă (25. Firţulescu '57) - D. Stoica (23. Gargorov '65) - 77. Wobay, 30. Prepeliţă, 13. Dilevski (20. Dina '29), 9. M. Costea - 27. Al. Piţurcă. Antrenor: Victor Piţurcă.
Cartonaşe galbene: Iordache '55, Menassel '70, M. Popa '90 / Iliev '37, Al. Piţurcă '73
Arbitri: Alexandru Deaconu - Florin Păunescu, Daniel Hulubei - Adrian Comănescu. Observator: Ioan Mureşan.
Piţurcă, la prima înfrângere pe banca Universităţii, după 1-3 la Pandurii
PUBLICAT
Luni, 13 Septembrie 2010 19:11
ACTUALIZAT
Luni, 13 Septembrie 2010 19:11
SURSA
REALITATEA.NET
Pandurii a câştigat meciul cu Universitatea Craiova, pe care acum câteva zile îl pierdu-se la masa verde. Astfel Victor Piţurcă este la prima înfrângere pe bancă Craiovei, la al doilea său meci ca antrenor în Bănie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M