Foto: NewsIn

"Importante erau cele trei puncte puse în joc. Am câştigat numai unul. Jucând împotriva Campioanei Mondiale, pot spune ca sunt mulţumit. Poate că şi Italia putea să marcheze la un moment dat. Important este că după aceste două meciuri avem şanse de calificare. Suntem din nou în faţa unui meci decisiv şi sper să obţinem un rezultat care să ne permită să ieşim din grupă. Se poate să ne calificăm şi cu trei puncte, să vedem ce se va întâmpla între Franţa şi Olanda. Ieşirea din grupe se va juca până în ultimul moment", a declarat Victor Piţurcă pentru TVR 1.

Despre penaltyul ratat de Mutu, Piţură a spus că aşa este în fotbal, penaltyurile se mai şi ratează.

"Normal că Mutu era supărat, dar la fotbal se poate întâmpla. S-au ratat penalty-uri şi în finale. Avea în faţă un portar formidabil, iar el, pe un fond de oboseală a ratat. El trebuia să bată. Poate dacă el ar fi fost cel faultat nu ar fi executat", a mai spus Piturcă.

Selecţionerul a vorbit şi despre accidentarea lui Rădoi, care se pare că este gravă şi acesta va rata meciul cu Olanda.

"Mirel are o fractură nazală şi s-a lovit şi la ochi. Are nevoie de o intervenţie chirurgicală. Nu va mai putea evolua în ultimul joc. Păcat, aveam nevoie de el în meciul cu Olanda", a încheiat Piţurcă.

România şi Italia au remizat scor 1-1 în cea de-a doua partidă din cadrul Grupei C. În acest momnet România are două puncte, în timp ce italienii au doar unul.

În ultima etapă a grupei România va întâlni Olanda, iar Italia va da piept cu Franţa pe 17 iunie de la ora 21.45.