Piraţii somalezi au capturat o altă navă pe care se aflau doi marinari români
Nu au intrat bine în 2010, că piraţii somalezi au mai deturnat o navă în Golful Aden. Este al treilea vas capturat de aceştia, în această săptămână, şi al doilea care are şi marinari români la bord.
Nava Asian Glory, care navighează sub pavilion britanic, a fost deturnată vineri seară, de piraţii somalezi, la 620 de mile în largul Somaliei.
Este al treilea vas capturat de aceştia, în această săptămână, şi al doilea care are şi marinari români la bord.
Potrivit unui expert, piraţii vor cere între două şi trei milioane de dolari pentru eliberarea marinarilor de pe cele două nave britanice. Peter Lehr a spus şi că el crede că marinarii sunt în siguranţă, pentru că fac parte din "moneda de schimb" a negocierilor de răscumpărare.
La bordul navei Asian Glory se află 25 de marinari, iar căpitanul acesteia este de naţionalitate bulgară. Echipajul include şi marinari români, ucraineni şi indieni, a anunţat compania Zodiac Shipping, angajatorul acestora.
Cargoul transporta automobile de la Singapore către Jeddah, în Arabia Saudită.
MAE a confirmat prezenţa celor doi marinari români la bordul navei Asian Glory.
Unul dintre membrii echipajului a reuşit să sune reprezentanţii companiei, pentru a-i anunţa că nava a fost deturnată, dar marinarii aflaţi la bord nu sunt răniţi sau în pericol.
Tot săptămâna aceasta, piraţii somalezi au mai capturat o navă britanică, St. James Park, pe care se află 2 marinari români.
În afară de cele două răpiri recente, anul acesta, 21 marinari români care făceau parte din echipajele a patru nave au fost ţinuţi în captivitate de piraţii somalezi, potrivit MAE.
Pe 29 noiembrie, un marinar român, prezent la bordul vasului grecesc Maran Centrauros, a fost capturat de piraţii somalezi în Oceanul Indian.
Alţi cinci marinari români aflaţi în captivitate au fost eliberaţi în august, după ce patru luni au fost ostaticii piraţilor somalezi. Ei făceau parte din echipajul unui remorcher italian, Bucaneer, capturat în aprilie tot în Golful Aden.
În iulie, fuseseră eliberaţi 11 marinari români aflaţi la bordul navei germane "MV Victoria", capturată de piraţii somalezi la 5 mai. Piraţii susţin că au primit o recompensă de 1,8 milioane de dolari pentru eliberarea acestei nave.
La 25 aprilie piraţii somalezi au eliberat vasul grecesc MV Saldanha, capturat în 22 februarie, din echipajul căruia făceau parte şi doi români, după ce ar fi fost plătită o răscumpărare de 1,9 milioane de dolari.
Alţi trei marinari români, de pe vasul grecesc "Titan", capturat de piraţii somalezi la 22 martie 2009, fuseseră eliberaţi la 15 aprilie.
Piraţii au atacat peste 130 de vase comerciale în Golful Aden anul trecut, de cel puţin două ori mai mult decât în 2007, potrivit Biroului Maritim Internaţional. Peste 150 de piraţi au fost arestaţi de patrulele navale în 2008. Apele somaleze sunt printre cele mai folosite pentru transportul maritim, iar capturile de nave le-au adus piraţilor venituri de milioane de dolari din recompense.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

