PIN protestează faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a modificării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală şi solicită preşedintelui Traian Băsescu să retrimită la Parlament legea pentru reexaminare.

PIN îşi susţine acţiunea prin prezentarea unui top al celor 100 de parlamentari "expiraţi" care, spun reprezentanţii PIN, au interesul de a bloca demersurile legitime ale societăţii româneşti privind deconspirarea actelor de corupţie.

Formaţinuea condusă de Cozmin Guşă a deschis şi o listă de petiţii online pentru susţinere şi, potrivit comunicatului, va face o traducere pentru Parlamentul European.

Printre politicienii aflaţi în "topul" întocmit de PIN se numără deputaţi şi senatori din toate partidele parlamentare şi mai mulţi membri ai Executivului. Cel mai sonor nume de pe lista PIN este cel al premierului Călin Popescu Tăriceanu, care, ar fi un "apropiat al magnatului Dinu Patriciu, implicat în numeroase scandaluri financiare", numele acestuia fiind amintit în dosarele de spălare de bani şi manipulare a bursei în "dosarul Rompetrol", " acuzat că a încercat să influenţeze cercetările procurorilor în dosarele lui Dinu Patriciu, precum şi de prejudicierea Poştei Române, dosar în care cercetarile procurorilor îl vizează şi pe el".

Actualul ministru al Educaţiei, liberalul Cristian Adomniţei este şi el vizat, potrivit PIN, el făcând parte din "grupul de la Iaşi", patronat de oamenii de afaceri Mihai Vlasov şi Relu Fenechiu.

Dintre actualii membri ai Cabinetului Tăriceanu II se mai regăsesc pe lista PIN şi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ministrul Economiei şi Finaţelor, Varujan Vosganian, şi ministrul Muncii, Paul Păcuraru, dar şi deputatul PNL Relu Fenechiu, considerat "naşul" grupului de Iaşi şi cel care i-a propulsat în Guvern pe miniştrii Cristian David, Cristian Adomniţei şi Tudor Chiuariu, deţinător a trei dosare penale la DNA.

Alte personalităţi politice prezente în "Top 100 parlamentari expiraţi" sunt fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, fostul preşedinte interimar şi preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, care a fost cercetat în "afacerea Jimbolia", precum şi deputatul PSD Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, "nume asociat cu numeroase scandaluri de corupţie", anchetat de DNA pentru că nu a respectat o sentinţă judecătorească definitivă.

Lista continuă cu social-democratul Şerban Mihăilescu, poreclit "Miky Şpagă", senatorul PSD Alexandru Athanasiu, fost preşedinte al PSDR şi ministru al Educaţiei şi senatorul UDMR Marko Bela, "anchetat de DNA pentru că a primit zeci de mii de euro pentru drepturi de autor pentru cărţi de poezie pe care nu le-a scris.

Sursa: NewsIn