Primăria Sectorului 4 vrea să construiască un loc de joacă în parcul Tineretului din Capitală. Locul va ocupa până la 600 de metri pătraţi şi va fi structurat pe maximum trei nivele, cu două zone de joacă distincte, fiecare având o altă temă.
Prima zonă va fi construită sub forma unei corăbii, în interiorul căreia va fi un tobogan de plastic. Copiii vor ajunge la căpătul de sus al toboganului cu ajutorul unor plase din material sintetic, iar tot în "Corabia piraţilor" va exista un spaţiu dedicat jocului Ball Jam, cu patru-cinci mingi din cauciuc natural.
Zona a doua va avea aspectul şi forma unui castel medieval, urmând să fie legată de zona 1 prin intermediul unei pasarele supraterane. Zona castelului medieval va include un alt tobogan, construit ca un tub spiralat, şi o pistă de carting pe care vor circula maşinute electrice pentru copii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M