Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Piedone ameninţă cu desfiinţarea Poliţia Comunitară din Sectorul 4

Primarul sectorului 4 este furios pe agenţii Poliţiei Comunitare din sector pentru că aceştia nu au avut grijă de mobilierul urban dintr-un parc. Şase poliţişti comunitari îşi vor pierde slujbele.

Piedone s-a supărat pe Poliţia Comunitară
Piedone s-a supărat pe Poliţia Comunitară / FOTO: Grup RC

„În cadrul unui control efectuat miercuri, 15 septembrie a.c., în Parcul Lumea Copiilor, Primarul Cristian Popescu - Piedone a solicitat conducerii Poliţiei Comunitare Sector 4 desfacerea contractului de muncă pentru 6 agenţi. Aceştia executau serviciul de noapte, având ca principal obiectiv paza perimetrului situat între pârtia de schi şi zona de barbeque din Parcul Lumea Copiilor.  Cu toate că la doar câţiva metri de foişorul vandalizat se află un post fix de pază al Poliţiei Comunitare, persoanele certate cu normele de civism au distrus „în linişte” mobilierul urban, astfel încât, la prima oră, agenţii aflaţi în tura de zi au alertat de urgenţă Dispeceratul, crezând că Primăria a decis schimbarea locaţiei respectivului chioşc”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4.

„Noaptea trecută, unul dintre foişoarele din lemn amplasate în parc a fost vandalizat chiar sub ochii poliţiştilor comunitari, plătiţi să patruleze, ci nu să doarmă în post în timp ce hoţii îşi văd liniştiţi de treabă. Este ultimul avertisment,  un ultimatum pe care îl dau Poliţiei Comunitare, care pare să fi uitat că am dispus ca fiecare amenajare realizată să fie supravegheată cu simţ de răspundere. Am spus clar că vor plăti cu postul pentru fiecare floare, gard sau spaţiu verde distrus şi mă ţin de cuvânt. În situaţia în care nici de acum înainte nu vor înţelege că munca lor nu presupune promenadă în uniformă pe aleile parcului, ci asigurarea ordinii şi liniştii publice, voi trece la adoptarea de măsuri drastice. Astfel, voi fi nevoit să solicit Consiliului Local desfiinţarea unei structuri  indolente şi ineficiente şi să propun încheierea unui contract cu Jandarmeria Română sau cu o firmă de pază”, a declarat Cristian Popescu – Piedone.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro