Prin noua Piaţă a Unirii nu vor fi cabluri atârnate sau stâlpii inestetici. "Deţinătorii de cabluri au fost deja anunţaţi. Prin Piaţa Unirii va trece o conductă care va colecta cablurile din zonă, contra unei taxe. Această zonă va fi prima din Focşani fără fire agăţate de stâlpi şi sperăm ca, în câţiva ani, să eliberăm şi celelalte zone ale oraşului. Pe lângă lipsa confortului estetic, se pot întâmpla accidente, iar firele să cadă“, a precizat Dan Cazaciuc, de la Biroul de Presă al Primăriei Focşani, scrie monitoruldefocsani.ro.
Finalizarea lucrărilor din centrul oraşului a fost amânată pentru data de 31 decembrie a.c.. Oficialii primăriei susţin însă că în ultimele două luni s-a lucrat intens şi că, dacă va fi menţinut acest ritm, lucrarea ar putea fi finalizată mai devreme. Săptămâna trecută, a fost turnată placa de beton în jurul obeliscului, iar zidurile sitului arheologic se înalţă pe zi ce trece. "Se discută ca într-un interval scurt de timp să se treacă cu lucrările şi pe partea cealaltă a bulevardului şi ca pe perioada lucrărilor traficul în zonă să fie restricţionat pe o singură bandă“, a adăugat Dan Cazaciuc.
De asemenea, parcările din faţa casei de Cultură a Sindicatelor sunt aproape de a fi funcţionale deşi sunt cetăţeni care îşi lasă deja maşinile parcate acolo.
Primul termen de finalizare a lucrărilor la Piaţa Unirii era 30 noiembrie 2009, numai că acesta nu a putut fi respectat. Lucrările de modernizare a Pieţei Unirii şi a Grădinii Publice costă 7.915.889 euro fără TVA, din care 5 milioane de euro (63,16%) au fost alocaţi prin programul Phare 2006, 1.666.666 euro (21,06%) din Fondul Naţional şi 1.249.222 euro (15,78%) de la Consiliul Local Focşani.
Piaţa Unirii din Focşani rămâne fără stâlpii încărcaţi de cabluri
PUBLICAT
Luni, 19 Iulie 2010 11:53
ACTUALIZAT
Luni, 19 Iulie 2010 11:58
SURSA
monitoruldefocsani.ro
Piaţa Unirii va fi prima zonă din Municipiul Focşani fără cabluri atârnate de stâlpii de electricitate. Cu ocazia lucrărilor de reabilitare acest cabluri vor fi trecute printr-o conductă subterană. Deţinătorii de cabluri deja au fost anunţaţi să-şi găsească alt traseu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M