Piaţa Obor va fi transformată în mall, lucrările urmând să înceapă în anul 2007, iar investiţia, de peste o sută de milioane de euro, va fi realizată printr-un parteneriat public privat, au decis, ieri, consilierii locali ai sectorului 2.

De asemenea, consilierii locali au stabilit că primăria va transmite gratuit investitorului terenul pe care va fi realizat noul mall. Primăria de sector va putea administra piaţa după maximum 49 de ani şi minimum 25 de ani, perioada în care investitorul îşi va amortiza investiţia.

În cazul în care firma câştigătoare nu va respecta obligaţiile din studiul de fezablitate, îşi va pierde dreptul de a administra piaţa.

Potrivit edilului de sector, preţurile de închiriere vor fi păstrate la nivelul actual, iar în piaţă va exista un preţ de referinţă pentru toate produsele, care va fi stabilit de administratorul pieţei.

De asemenea nu vor mai fi vânduţi "cartofi cu pământ, roşii murdare, iar comercianţii vor fi obligaţi să aibă aparate de marcat fiscale", a spus Onţanu. Acesta a mai declarat că toamna vor fi amenajate standuri speciale pentru zarzavaturi, vara pentru pepeni, iar iarna pentru brazi.

"După 2007, în piaţă vor fi comercianţi nu ţărani, aceştia din urmă se vor ocupa de ceea ce ştiu să facă cel mai bine, de lucrul pământului, aşa cum se întamplă în toate ţările din Uniunea Europeană", a spus Onţanu.

În locul celei mai mari pieţe agroalimentare din Bucureşti va fi construită o clădire modernă de patru etaje. "Vrem să punem stop bişniţarilor, speculanţilor şi hoţilor din zona acestui vad, vom intra în curând în UE şi nu vrem să riscăm ca o aşa mare piaţă să fie închisă", a explicat Onţanu.