Piaţa leasingului ar putea urca la aproape trei miliarde de euro din punct de vedere al valorii contractelor încheiate anul acesta, potrivit estimărilor companiilor din domeniu, transmite NewsIn.

Creşterea de 25% preconizată se datorează în special faptului că a doua parte a anului este de obicei mai favorabilă din punct de vedere al volumului contractelor, a explicat Bogdan Apahidean, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Leasing din România (ASLR).

Acesta a estimat că leasingul financiar a atins o cotă de 90% din piaţă. Potrivit lui, leasingul pentru autovehicule are o pondere în uşoară scădere, leasingul imobiliar şi-a dublat cota la 1%, în timp ce leasingul industrial a atins 5% din piaţă. Totodată, se observă o uşoară creştere a leasingului operaţional, de la 3% la aproape 10%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită condiţiilor impuse prin Ordonanţa 28/2005.

Bogdan Apahidean este de părere că piaţa de leasing este influenţată negativ de constrângerile cauzate de formele noi de organizare impuse de noua lege, extrem de stufoase, dar şi de numărul mare de formulare de raportare către BNR, care presupun costuri suplimentare ce ar putea fi suportate de clienţi.

Contractele încheiate de cei 36 de membrii ASLR pe primele şase luni ale anului 2006 au însumat 743,90 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 19,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor asociaţiei.