Piaţa construcţiilor din România înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din toate ţările Uniunii Europene, conform datelor Eurostat. Potrivit Insitutului Naţional de Statistică, în 2007, comparativ cu anul precedent, valoarea lucrărilor de construcţii a înregistrat o creştere de peste 30%. Procentul este cu mult peste media europeană, de circa 4%.
Principalul motor al dezvoltării pieţei contrucţiilor din România este cererea foarte mare de locuinţe. În ciuda numeroaselor proiecte rezidenţiale finalizate deja, ţara noastră duce o lipsă acută de locuinţe, spun specialiştii imobiliari. Pentru a ajunge la standardele minime ale Uniunii Europene, în România este nevoie să se mai construiască aproximativ 800.000 de unităţi locative, arată studiile de piaţă.
Anual se dau în folosinţă aproximativ 31.000 de locuinţe noi, cu mult sub cerere. De aceea preţurile locuinţelor au crescut de la an la an. În aceste condiţii, piaţa construcţiilor, în special segmentul rezidenţial, este extrem de atractivă pentru investitori. Există însă factori care împiedică dezvoltarea pe măsura cererii, lipsa forţei de muncă specializate.
Piaţa construcţiilor din România are nevoie de aproximativ 150.000 de muncitori calificaţi, în condiţiile în care numărul angajaţilor din acest domeniu este de 36.000 de persoane. Diferenţa ar putea fi acoperită de muncitorii care lucrează în afara ţării, sunt de părere reprezentanţii Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii. Aproximativ 100.000 de constructori muncesc în alte ţări, cei mai mulţi în Israel, Germania, Spania şi Italia. De teama apariţiei unei crize pe piaţa forţei de muncă, autorităţile au elaborat un program de reîntoarcere a românilor în ţară.
Piaţa construcţiilor din România a crescut cu 33,6% în 2007 faţă de 2006
PUBLICAT
Sâmbătă, 9 Februarie 2008 05:51
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 9 Februarie 2008 05:51
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ECONOMIE







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M