Japonia anunţă că Phenianul ar fi lansat o a şaptea rachetă balistică, după cele şase de marţi. Una dintre acestea, capabilă să atingă Statele Unite în regiunea Alaska, a eşuat în zbor, la 40 de secunde după lansare.

Oficialii de la Tokyo au precizat că celelalte cinci rachete au căzut în nord-vestul Mării Japoniei, în interiorul zonei economice exclusive a Rusiei. Fără a confirma testele efectuate de ţara sa, un responsabil nord-coreean a declarat că efectuarea de teste reprezintă dreptul suveran şi inalienabil al Coreei de Nord.

Criza rachetelor nu se încheie aici. Cabinetul sud-coreean verifică în prezent informaţiile provenind de la servicii secrete din regiune potrivit cărora Coreea de Nord ar pregăti lansarea altor şase rachete balistice, pe lângă cele şase deja testate.

Şeful de Stat Major din Rusia a făcut, însă, ieri o declaraţie şoc: Coreea de Nord a lansat 10, nu şase rachete. Informaţiile nu sunt confirmate din alte surse.