"OMV Petrom a primit un raport de investigaţie de la Consiliul Concurenţei cu privire la pretinsa încălcare a reglementărilor privind concurenţa, ca urmare a retragerii de pe piaţă a Eco Premium, benzină fără plumb aditivată cu substitut de plumb. Pretinsa încălcare priveşte o serie de actori importanţi ai pieţei de carburanţi", a anunţat Mediafax.
Benzina Eco Premium reprezenta aproximativ 2% din piaţa românească de carburanţi, iar decizia de retragere de la comercializare a fost bazată pe considerente economice şi de mediu, "ţinând cont în mod adecvat de interesele consumatorilor".
"OMV Petrom este de părere că această pretinsă încălcare este lipsită de temei şi va lua toate măsurile necesare pentru a asigura o reprezentare corectă a faptelor relevante care să fie reflectate în decizia finală a Consiliului Concurenţei", se arată în comunicat.
Benzina Eco Premium 95 a fost prezentă pe lista preţurilor de carburanţi ai Petrom până în luna octombrie 2008. Compania comercializează acum patru sortimente de benzină şi patru sortimente de motorină.
Cea mai mare sancţiune pe care compania o poate primi pentru acuzaţiile care îi sunt aduse este amendarea cu 10% din cifra de afaceri.
A fost nevoie de doi ani şi un atac din partea preşedintelui
Deşi decizia de retragere a sortimentului de benzină de pe piaţă datează încă din 2008, Consiliul Concurenţei nu a făcut nici o sesizare până astăzi, la doar două zile după ce preşedintele Traian Băsescu a atacat grupul OMV Petrom, explicând că singurul motiv pentru care preţul motorinei a crescut, este acel al monopolului deţinut de companie.
BĂSESCU ATACĂ PETROM: A SCUMPIT MOTORINA PENTRU CĂ DEŢINE MONOPOL
"Nu întotdeauna ne place ce ne face Petrom-ul. Spre exemplu, mie nu mi-a plăcut doamna directoare Mariana Gheorghe, ieşită în plină campanie agricolă să spună «Am mărit preţul la motorină, deşi a scăzut preţul la ţiţei pe plan mondial», cu explicaţia «Pentru că este cerere». Iar explicaţia corectă era alta: nu, pentru că aveţi monopol, doamna Mariana Gheorghe, da? (...) Are monopol pe resursele de ţiţei ale ţării şi scoate cu 16 dolari", a declarat Traian Băsescu.
Intervenţia preşedintelui a venit ca răspuns la explicaţia dată de directorul companiei Marioana Gheorghe, potrivit căreia scumpirile carburanţilor se datorează unei "cereri prea mari".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M