Dans şi voie bună în această noapte la Balul Vânătorilor din Alba Iulia. Sute de persoane au participat la tradiţionalul bal, organizat la finalul sezonului de vânătoare. De la petrecere nu au lipsit bucatele pregătite din vânat, vinul, dar nici tradiţionalele poveşti de vânătoare.
După cântarea imnului vânătoresc, invitaţii s-au aşezat la masă. Iar meniul a fost pe măsura aşteptărilor. Pe mesele îmbelşugate s-au găsit şniţele de căprioară, pulpe de mistreţ, chifteluţe vânătoreşti cu susan, rulouri din carne de mistreţ, ruladă din pulpă de căprioară şi multe alte preparate vânătoreşti, însoţite cu garnituri fel de fel. Iar după masă s-au pus pe petrecut.
"Este o seară în care vânătorii, după ce au fost foarte mult certaţi de soţii, reuşesc în sfîrşit să le împace şi să fie împreună la o seară frumoasă, festivă" a declarat Dan Simedru, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Alba.
Momentul cel mai important al serii a fost, potrivit tradiţiei, botezul celui mai tânăr vânător.
Petrecere vânătorească la Alba Iulia
PUBLICAT
Duminică, 4 Februarie 2007 04:16
ACTUALIZAT
Duminică, 4 Februarie 2007 04:16
SURSA
Realitatea TV
Citeşte totul despre:
vânătoare LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din MONDEN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M