"Cel mai mult m-a deranjat la regimul Ceauşescu lipsa de libertate şi înăbuşirea oricărei iniţiative. În anii '80, România era gestionată într-un mod absurd: totul depindea de mintea unui om care, în afara fapului că era destul de primitiv, nu pricepea ce se întâmplă în lume, nu voia să priceapă. Pe măsură ce Europa evolua, el se întorcea la stalinism", spune Petre Roman.
În decembrie '89 a fost "marea cotitură" a României, continuă fostul premier, adăugând, cu regret, că au existat şi "întâmplări neclare". "De exemplu, diversiunea teroristă a Armatei care avea ca scop scoaterea Armatei, sau a unor conducători ai Armatei, din zona foarte periculoasă a asumarii riscurilor. Acest lucru a întinat luminozitatea Revoluţiei", apreciază Roman.
Cât despre "finalul" soţilor Ceauşescu, fostul prim-ministru susţine, tranşant, că "trebuiau împuşcaţi".
"Dacă mă refer la momentul respectiv, cu siguranţă, da, trebuiau împuşcaţi. Asta era ideea că scăpăm definitiv de pericolul unei reîntoarceri care părea iminentă. Cu ochii de acum, vedem că procesul a fost unul executat în stil comunist, dar, până la urmă, ăsta nu este neapărat un lucru anormal. Am putea spune că Ceauşescu a avut parte de justiţia pe care el însuşi a constituit-o. România ar fi avut numai de câştigat dacă soţii Ceauşescu ar fi avut parte de un proces corect, dar, din păcate, nu s-a putut", încheie fostul premier.
Petre Roman: Ceauşescu trebuia împuşcat. A avut parte de justiţia pe care a instituit-o
PUBLICAT
Marţi, 30 Noiembrie 2010 20:53
ACTUALIZAT
Marţi, 30 Noiembrie 2010 20:57
SURSA
REALITATEA.NET
Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la România liberă, fostul prim-ministru al României Petre Roman vorbeşte deschis, la aproape 21 de ani de la Revoluţie, despre "marea cotitură a României", despre baricade, prinderea şi executarea soţilor Ceauşescu, dar şi despre "întinarea luminozităţii Revoluţiei".
Citeşte totul despre:
Decembrie '89, mineriadă, Nicolae Ceauşescu, Petre Roman, Revoluţie, revoluţionari
Petre Roman: Cel mai mult m-a deranjat la regimul Ceaşescu lipsa de libertate şi înăbuşirea oricărei iniţiative / Foto: myidol.ro







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M