Petre Grigoraş este noul antrenor principal al formaţiei Pandurii Târgu Jiu.
Potrivit site-ului oficial al grupării gorjene, numirea lui Grigoraş a fost aprobată, luni, de Consiliul de Administraţie, iar tehnicianul va conduce marţi primul antrenament.
Petre Grigoraş a antrenat ultima oară formaţia Poli Iaşi, în sezonul 2009/2010, dar a demisionat de la gruparea din Copou din cauza unor probleme de sănătate. El revine acum pe banca tehnică a unei formaţii din Liga I în locul lui Ionuţ Badea, demis sâmbătă de la Pandurii, în urma eşecului din meciul cu Astra Ploieşti, scor 0-2, în deplasare, în etapa a 10-a.
Pandurii ocupă locul 18, ultimul, în clasamentul Ligii I, cu 6 puncte, şi a obţinut ultima victorie în etapa a 7-a, 3-1 cu Universitatea Craiova.
Cantonament în Antalya
Petre Grigoraş va avea ocazia să-şi cunoască mai bine noii jucători într-un cantonament organizat în Antalya, în perioada 7-12 octombrie. În stagiul de pregătire din Turcia vor merge 26 de jucători, singurii absenţi fiind Ousmane Viera, convocat la naţionala Coastei de Fildeş, şi Vlad Chiricheş, selecţionat de Emil Săndoi în lotul României under-21.
În cantonamentul din Antalya, Pandurii Târgu Jiu va disputa şi două meciuri amicale, cu Antalya Spor Park (8 octombrie) şi Kasimpaşa Spor (10 octombrie).







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M