"Lăsaţi mamele să se interneze în spital alături de copiii lor! O mamă îşi internează de urgenţă copilul la Clinica Pediatrie Sibiu din str.Pompeiu Onofreiu nr. 2-4. Mamei i se transmite clar, fără opţiuni, că:1. NU poate să se interneze alături de copilul ei din lipsa de paturi şi rezerve ocupate, nici dacă îşi aduce pat de acasă;2. NU are voie să îi aducă jucării şi mâncare;3. NU are voie nici să îl viziteze! Doar să îi trimită Pampers. Atât. 4. Iar dacă vrea să afle detalii despre starea de sănătate trebuie să sune după 10 dimineaţa a doua zi", se arată în petiţia postată pe Internet, de mamele din Sibiu.
Într-o scrisoare adresată conducerii Spitalului de Pediatrie, cele peste 930 de mame se plâng că separarea copiilor de ele, pe durata spitalizării, duce la apariţia unor "traume emoţionale de durată ce pot cauza involuţii în dezvoltarea psihică şi emoţională a micuţilor şi o deteriorare a calităţii vieţii". Mamele care nu au fost lăsate alături de copiii internaţi la Pediatria din Sibiu susţin că acesta este singurul spital de profil din ţară care face aşa ceva.
"Conform articolului 33 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului. Plecând de la acest articol, dorim să vă supunem atenţiei faptul că din cercetările noastre, în niciun spital de pediatrie din România nu le este interzis mamelor să se interneze cu micuţii lor", se arată în scrisoarea mamelor adresată conducerii Spitalului de Pediatrie din Sibiu.
O altă problemă ridicată de mame a fost taxa de spitalizare, discriminatorie pentru copiii ale căror mame nu au o stare financiară bună, în condiţiile în care, conform Legii protecţiei copilului, copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
Semnatarele protestului nu se plâng de calitatea medicilor, pe care îi consideră extraordinari, însă cer ca Spitalul de Pediatrie să continue programul început la Maternitatea din Sibiu, "Spital priten cu copilul", prin care se asigură mamei posibilitatea de a sta încă din primele clipe alături de copilul ei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M