Foto: www.arsenal.com
Preşedintele lui Arsenal, Peter Hill Wood, a declarat ieri, după dineul oficial dinaintea partidei cu Steaua, din Liga Campionilor, că în cei 25 de ani în care s-a aflat la conducerea clubului englez nu s-a implicat niciodată în alcătuirea echipei, aşa cum a procedat Gigi Becali în mandatul Hagi.

"E o mare prostie să te bagi peste antrenor. În cei 42 de ani de când sunt la Arsenal, din care 25 de ani în conducerea clubului, nu i-am cerut niciodată antrenorului să folosească vreun jucător anume. Cred că e o mare prostie", a spus Hill Wood.

Referitor la meciul cu Steaua, oficialul lui Arsenal a afirmat: "Despre niciun meci din Liga Campionilor nu se poate spune că e uşor. Steaua e o echipă foarte bună, cu jucători buni, care pot crea surprize în meciul cu noi. Noi avem un manager foarte bun cu care este foarte uşor să lucrezi pentru că el poate face tot ceea ce noi ne dorim şi suntem fericiţi".