Cu trenul românesc ştii doar când pleci, nu şi când ajungi. Sute de oameni au simţit azi-noapte pe propria piele ce înseamnă CFR: peste zece trenuri au rămas blocate pe Valea Prahovei, pentru că un cablu de tensiune s-a rupt. Unele trenuri au avut întârzieri şi de peste cinci ore.
Majoritatea trenurilor au rămas blocate în gările din staţiuni.
Circulaţia a fost reluată în jurul orei 22.30. În Gara de Nord, trenul care a venit de la Sibiu a ajuns cu 330 de minute întârziere.
Doi călători au primit îngrijiri medicale de la câţiva voluntari de la Crucea Roşie, aflaţi întâmplător în tren.
"Am avut doi pacienţi. O bătrână careia i s-a făcut rău în tren şi un tânăr cu conjunctivită. Toţi sunt bine", a declarat comandantul adjunct al Detaşamentului de dezastre, Sabina Ioniţă
Cablul de tensiune s-a rupt între localităţile Comarnic şi Valea Largă, iar angajaţii CFR au avut nevoie de câteva ore ca să repare defecţiunea.
Peste zece trenuri au rămas blocate câteva ore pe Valea Prahovei
Trenurile au rămas blocate în gările din staţiunile de pe Valea Prahovei. Motivul: un cablu de tensiune s-a rupt între localităţile Comarnic şi Valea Largă.
Citeşte totul despre:
blocate, CFR, Crucea Rosie, Gara de Nord, întârzieri, Sibiu, trenuri, Valea Prahovei







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M