Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Peste 700 de incidente au avut loc de la începutul campaniei electorale

Peste 700 de incidente electorale, între care158 de infracţiuni, au fost constatate de autorităţi de la începutul campaniei electorale şi până marţi, au declarat pentru NewsIn surse din cadrul MIRA, care au precizat şi că, în zilele ramase până la alegeri, numărul acestora ar putea creşte simţitor.

FOTO: telembt.ro
FOTO: telembt.ro

Potrivit surselor, până marţi dimineaţă au fost înregistrate 747 de contravenţii şi infracţiuni legate de campania electorală. Dintre acestea, 569 au fost sancţionate contravenţional, valoarea amenzilor fiind de 294.600 de lei, iar 158 s-au materializat în dosare penale.

Cele mai multe nereguli au fost constatate de poliţiştii bucureşteni, aproximativ 100 de cazuri, urmaţi de cei din Dâmboviţa, cu 80 de cazuri, şi de cei din Iaşi, care au constatat 60 de încălcări ale legii electorale.

De asemenea, sursele amintite au precizat că, în zilele care au mai rămas până la alegeri, numărul contravenţiilor şi infracţiunilor constatate va creşte simţitor, la fel cum s-a întâmplat şi la alegerile locale din iunie anul acesta şi în anii trecuţi.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro