Din peste 1300 de fermieri arădeni care au contestat deciziile stabilite în urma controalelor prin satelit, mai mult de jumătate îşi vor primi banii. Conducerea Centrului Judeţean al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi firma contractoare pentru controale prin teledetecţie a convenit la reinterpretarea rezultatelor controalelor pentru a veni în sprijinul sutelor de fermieri nemulţumiţi. Dosarele fermierilor au fost redeschise, iar modalitatea de verificare a fost mai puţin exigentă, astfel că, mare parte din fermieri au avut câştig de cauză. Aceştia vor primi subvenţii în funcţie de suprafaţă, dar şi de neregulile depistate.
Situaţia cu cifrele exacte a fost înaintată la Prefecturii Arad. Cei mai mulţi dintre cei care vor primi bani sunt din zona loca lităţilor Apateu şi Craiva.
Din peste 1300 de fermieri arădeni care au contestat deciziile stabilite în urma controalelor prin satelit, mai mult de jumătate îşi vor primi banii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M