În ultimele zile, litoralul a fost mai mult decât plin. Plajele erau un furnicar, iar în parcările hotelurilor sau pe străzile din staţiuni, mişunau mii de autoturisme.
Comercianţii au profitat din plin de această aglomeraţie. Porumbul fiert, hamsiile, mâncarea mexicană şi plăcintele au fost un real succes.
Cei care nu au reuşit să ajungă la mare au dat buzna pe ştranduri. Mii de bucureşteni au lăsat apartamentele încinse şi au umplut toate ştrandurile din Capitală.
Multe din ştrandurile bucureştene sunt deschise non-stop, iar un bilet costă între 3 şi 7 lei.












