Se pare că Dumnezeu ţine anul acesta cu agenţile de turism. Vânzările de bilete cu destinaţii religioase pentru Paşte sunt cu 10% mai multe faţă de anul trecut. Şi asta pentru că şi creştinii ortodocşi şi cei catolici pleacă în vacanţă în aceeaşi perioadă, pentru că sărbătoresc Învierea Domnului în aceeaşi zi.
Administratorii de pensiuni au intrat în febra pregătirilor de Paşte. Încearcă să-şi ademenească posibilii clienţi cu tot felul de bunătăţi. "Pregătim friptură de miel, peşte pentru că se mănâcă peşte de Paşte, prajituri tot ce se mancă de Paşte şi tot ce preferă turiştii când vin la pensiune'', a spus Elena Lucescu, administrator de pensiune.
Potrivit agenţiilor de turism, în jur de 50-60 la sută dintre pachetele turistice au fost vândute deja, iar mai mult de jumătate dintre români vor sărbători Învierea Domnului în pensiunile din ţară.
"Cel mai mult românii merg în ţară de Paşte cam 70%. Cei mai multi aleg turismul rural si cel cultural religios. De obicei, foarte mulţi merg în Bucovina unde pot merge şi la o mănăstire", a precizat purtătorul de cuvânt ANAT, Traian Rădulescu.
Cele mai căutate destinaţii româneşti sunt Valea Prahovei, Bran, Moeciu, Rucar, dar şi nordul ţării: Maramureşul, mănăstirile din zona Neamţului, ca si cele din zona Bucovinei. Cele mai solicitate destinaţii externe sunt Roma, muntele Athos, dar şi ţările exotice.
"Iată ca s-a întâmplat că dintr-un foc să întregistrăm mai multe cereri ţinând cont de faptul că şi catolicii şi ortodocşii îşi iau vacanţă în aceeaşi perioadă. Din aceste motive avem o creştere a vânzărilor, cam cu 5, chiar 10% pe vacanţa de Paşte", a spus Ciprian Enea, consultant turistic.
În acest an, creştinii sărbătoresc Paştele pe 4 aprilie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M