Târgul s-a desfăşurat în perioada 17 iunie – 15 august 2010, perioadă în care 50 de angajatori au oferit peste 150 de locuri de muncă şi mai multe stagii de practică.
“Numărul de CV-uri înscrise pe www.hipo.ro a fost egal cu cel de anul trecut, deşi numărul de absolvenţi de facultate din acest an a fost semnificativ mai mic. Aceasta se datorează faptului că absolvenţii din promoţia 2009 care nu au reuşit să se angajeze îşi caută în continuare un loc de muncă”, spune George Samoilă, Project manager hipo.ro.
Cele mai multe oportunităţi de angajare au fost oferite de companiile din domeniul bunurilor de larg consum, IT&C, call center, bănci şi servicii financiare. Printre companiile care au avut un număr mare de oferte de angajare s-au numărat GHF Derivatives, HP, Wipro, P&G, Pentalog, Oracle şi Clarity Systems.
Tinerii au fost interesaţi de joburile din domeniile IT software, Customer support, finanţe-contabilitate şi inginerie. Potrivit organizatorilor un anunţ de Programator Junior postat timp de o lună a atras aproape 200 de aplicaţii, o poziţie de Analist financiar 358 de CV-uri, iar pentru Junior Engineer au concurat 843 de candidaţi.
HiPo.ro este un portal de carieră care oferă tinerilor locuri de muncă, programe de orientare profesională şi consiliere în carieră.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M