Sindicaliştii cer Guvernului să ofere poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul ministerului de Interne o creştere salarială de 30%, acoperirea deficitului de personal şi condiţii decente de muncă.

De cealaltă parte, MIRA a contestat mitingul şi a anunţat că manifestaţia nu are susţinerea poliţiştilor, pentru că sindicatul Pro Lex nu-i reprezintă. MIRA a precizat că din organizaţie fac parte doar vameşii şi politiştii comunitari.

În replică, preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat că organizaţia sindicală are aproximativ 45.000 de membri, din care peste jumătate sunt politişti. De asemenea, el consideră că anunţul MIRA nu este decât o altă încercare de boicotare a manifestaţiei de vineri.

Preşedintele Pro Lex consideră că protestul va afecta imaginea guvernanţilor în prag de alegeri. Potrivit MIRA, politiştii au făcut parte din organizaţia Pro Lex, dar s-au desprins din aceasta şi s-au organizat distinct în Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex-Grupa Poliţie.