Mai mult de 300 de milioane de oameni cu vârste diferite suferă de astm, care este una dintre cele mai raspândite boli cronice din lume, iar prevalenţa acesteia creşte an de an şi afectează în special copiii.

Potrivit specialiştilor, rata de creştere a astmului depinde în special de potenţialul de expunere la factori declanşatori cum este poluarea, tutunul sau alţi agenţi alergeni. Potrivit profesorului Peter Barnes de la National Heart and Lung Institute, Imperial College, se estimează că până în 2025 vor fi încă 100 milioane de oameni care vor avea astm.

În întreaga lume costurile economice asociate astmului le depăşesc pe cele ale HIV/SIDA şi tuberculozei, combinate. Astfel, pentru astmul necontrolat, ţările dezvoltate cheltuiesc 1-2% din totalul bugetului de sănătate, pentru tratarea acestei boli.

În Europa, aproape 30 milioane de oameni suferă din cauza astmului, iar în Europa de vest incidenţa astmului s-a dublat în ultimul deceniu. Cele mai frecvente consultaţii cauzate de astm sunt înregistrate în Marea Britanie, adică 32.800 de consultaţii la 100.000 de oameni, urmată de Grecia cu 19.400 şi Germaniacu 16.200 de consultaţii la suta de mii de locuitori.

Astmul necontrolat este răspunzător pentru scăderea productivităţii muncii, care adaugă costuri de 9,8 miliarde euro pe an, iar suma totală care se cheltuieşte pentru tratarea astmului în Europa este de aproximativ 17,7 miliarde euro pe an.

Astmul este o boală cronică inflamatorie care afectează căile respiratorii, caracterizată prin dificultate în respiraţie. Simptomele includ dificultate în respiraţie, bronhoconstricţie şi tuse.