Peste 3.000 de maidanezi au invadat Ploieştiul
Ploieştiul riscă să devină un rai al câinilor maidanezi. Peste 3.000 de câini fără stăpân mişună pe străzile oraşului, iar până în primăvară numărul lor s-ar putea dubla. Autorităţile ridică neputincioase din umeri. Hingherii nu mai ies pe străzi pentru că adăpostul de maidanezi este deja arhiplin.
În Adăpostul de Câini Comunitari din Bucov sunt deja peste 600 de
maidanezi, cam cu 100 peste capacitatea adăpostului, iar între animale
a început lupta pentru supravieţuire. O mare problemă este
mâncarea, pentru că sunt foarte mulţi câini, pentru hrană patrupedele
au ajuns să se bată.
Medicii veterinari se plâng că fondurile de care dispun sunt insuficiente şi nu le ajung pentru a construi mai multe patdoguri.
În plus, numărul câinii fără stăpân creşte şi din cauza oamenilor care aduc animale din alte localităţi şi le abandonează la marginea oraşului.
"Am
constatat că există maşini care debarcă câini la intrarea în Ploieşti
dinspre Bucureşti", a acuzat viceprimarul Ploieştiului, Carmen Dumitru.
Sitiaţia este cu atât mai gravă, căci de la începutul anului, 2000 de oameni au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Piteşti după ce au fost muşcaţi de câini.
Singura soluţie pare să fie exportul. În septembrie, 30 de maidanezi
ploieşteni care au fost adoptaţi vor pleca în Germania. De la începutul
anului, alţi 60 de câini şi-au găsit stăpâni în Germania.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta
MARINARII: Sarkozy, pe navă cu Băsescu
Avocatul lui Damaschin: Nu a putut nici măcar...
Dinu Damaschin a decedat







Feedback

