Încă de dimineaţă, pe plaje nu mai era niciun loc liber. Mulţi dintre turişti au venit la mare doar în weekend şi au vrut să profite cât mai mult de apă şi soare.
Salvamarii au arborat steagul galben, care îi avertizează pe turişti că
nu trebuie să se aventureze prea departe în mare. "Valurile încep să fie din ce în ce
mai mari, curenţii sunt foarte puternici. Turiştii trebuie să fie
atenţi, în apă este pericol foarte mare de înec", a spus salvamarul Claudiu Culea.
Cei care n-au vrut să facă baie, s-au aventurat în larg cu bărci
gonflabile şi skijeturi, sau au ales o plimbare cu vaporaşul.
Plajele au fost pline şi în sudul litoralului, unde staţiunile au fost ocupate în proporţie de 80%.
Preţurile pentru un mic sejur la mare sunt însă destul de piperate. La cazare în hoteluri sunt încă mari, iar cei care vin la mare trebuie să ia în calcul şi alte cheltuieli. La intrare în staţiunea Mamaia, un şezlong se închiriază cu 15 lei, iar pentru umbreluţă trebuie pregătiţi alţi cinci lei.
Dacă preţurile la cazare sunt încă mari, cele mai la îndemână economii
sunt cele la mâncare. Restaurantele cu autoservire sunt arhipline, iar
unii îşi păcălesc foamea cu câte o gogoaşă de 80 de bani sau o
îngheţată de doi lei şi 50 de bani.
Hotelierii de pe litoral vor reduce tarifele la începutul lunii septembrie.
În Brăila, localncii au fugit de căldură pe malurile Dunării
Cei care nu au vrut să piardă vremea pe drum până la mare sau la munte s-au relaxat aproape de casă pe malurile râurilor sau la pădure. La Brăila, sute de oameni au mers pa malul Dunării la grătare sau la pescuit. Aici temperatura a atins duminică 39 de grade Celsius.
Apartamentele s-au transformat în cuptoare, aşa că oamenii, cu mic, cu mare, şi-au luat grătarele, şezlongurile şi păturile şi au plecat pe malul Dunării.
Sute de oameni s-au refugiat de caniculă la munte
Sute de oameni s-au refugiat pe munte, ca să scape de caniculă. La cort, pe şezlonguri sau întinşi pe pături, oamenii s-au instalat la marginea pădurilor, la plajă sau la grătare.
Alungaţi de căldura sufocantă din oraşe, mii de oameni îşi petrec sfârşitul de săptămână la iarbă verde, în judeţul Braşov. Oriunde există o poiană şi un fir de apă, au apărut corturi şi grătare.
Pe Valea Timişului, în apropiere de Braşov, zeci de oameni s-au bucurat de aerul curat, de apa rece a râului şi de adierea vântului.
Exodul spre zonele de munte a avut însă şi un efect mai puţin plăcut. Pe DN1, între staţiunile de pe Valea Prahovei, s-au produs ambuteiaje, iar uneori cozile de autoturisme s-au întins pe kilometri.













Aboneaza-te la tag-urile:


Feed

