Şoferii de camion nu au mai fost lăsaţi de poliţişti să treacă prin
comuna Iara. Camionagii nu au vrut să întoarcă şi au blocat un sens de
mers.
"Noi i-am oprit pentru că avem dispoziţie ca împreună cu cei de la Consiliul Judeţean să oprim pentru oprirea traficului", a declarat Gigel Chirică de la Poliţia Rutieră Turda.
Măsura a fost luată de autorităţi după ce marţi, pentru a treia oară în ultimele două luni, localnicii din Iara au blocat drumul care trece prin localitate, disperaţi din cauza camioanelor de mare tonaj. Ei spun că trepidaţiile produse de camioane afectează structura de rezistenţă a caselor şi că nu pot trăi din cauza zgomotului. Protestul de miercuti al şoferilor de camion s-a încheiat după două ore, când şeful Poliţiei Rutiere Turda i-a ameninţat cu sancţiuni.
Şoferii de la firmele subcontractante ale concernului Bechtel au la dispoziţie un drum de lucru, care este mai lung cu 25 de kilometri decât cel care trece prin Iara, dar pe care, spun ei, nu se poate circula.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M