''Principala noastră revendicare este reducerea preţului la motorină cu 50 la sută la pompă. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a politicienilor cu privire la segmentul agricol pe care-l reprezentăm" , a declarat Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei Agrostar.

Acesta a mai spus că întrega clasă politică trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru situaţia din agricultură, pentru "18 ani de minciună şi corupţie, în care produsele româneşti au fost vândute la cele mai proaste preţuri". "Este un moment în care agricultorii au ieşit în stradă pentru că au ajuns la fundul sacului. Nu putem face agricultură fără subvenţii, preţul la motorină fiind ca pentru maşinile de lux", a precizat Nicolae Ştefan.

Protestatarii au împrăştiat grâu în Piaţa Constituţiei şi au adus cinci manechine pe care erau lipite fotografii alb-negru cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, preşedintele Traian Băsescu, preşedintele PD-L, Emil Boc, cu cel al PSD, Mircea Geoană, şi ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.

Protestatarii au adus la mitingul din Piaţa Constituţiei şi pancarte pe care scria "În loc de integrare... jaf pe ogoare" sau "Statul românesc = sărăcie, decadenţă, fără sănătate, fără educaţie, fără ... speranţă".

Zeci de producători agricoli sibieni au defilat cu tractoarele pe mai multe străzi din centrul oraşului. Şi în Timişoara, în jur de o sută dintre cei 50.000 de agricultori din judeţul Timiş au pichetat astăzi sediul prefecturii.