Mai mult de 180 de membri ai PD-L Constanţa au semnat, miercuri, un apel pe care l-au trimis preşedintelui Emil Boc, în care acuză conducerea interimară a democrat-liberalilor constănţeni că "utilizează practici ce ţin de sistemul totalitar".

În apelul adresat liderului PD-L semnatarii susţin că secretarul executiv Elena Udrea, vicepreşedintele Valeriu Stoica şi preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Constanţa, Ion Popescu, au recurs la "practici adecvate regimurilor politice totalitare" pentru a exclude o parte dintre liderii locali ai partidului, după ce aceştia au convocat un Consiliu Local de Coordonare pentru analiza rezultatelor din alegeri şi punerea în discuţie a unor măsuri organizatorice.

 

Citeşte mai mult în Ziua