Pentru
alegerile locale din 1 iunie vor fi organizate 17.304 secţii de votare,
iar 33.000 de poliţişti şi jandarmi vor participa la buna defăşurare a
alegerilor, informează Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
(MIRA), printr-un comunicat remis NewsIn.
Potrivit MIRA, în sedinţa de marţi a Comisiei Tehnice Centrale, s-au
stabilit paşii ce vor fi urmaţi de autorităţi până la data alegerilor. De asemenea, au fost delimitate şi numerotate secţiile de votare. La
nivel naţional sunt organizate un număr de 17.304 secţii de votare,
din care 5.871 secţii de votare în municipii. În Capitală vor fi
organizate 1.181 secţii de votare. Alte 1.572 secţii de votare vor fi
organizate în oraşe, în timp ce în mediul rural vor exista 9.861 secţii
de votare în comune.
A fost efectuată tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de
ordine de pe buletinele de vot, preşedinţii birourilor electorale de
circumscripţie comunicând, către prefecţi, ordinea înscrierii pe
buletinele de vot a listelor de candidaţi, a candidaţilor la funcţia de
primar şi preşedinte al consiliului judeţean, precum şi pentru
candidaţii independenţi.
În 22 de judeţe, a început deja tipărirea buletinelor de vot.
Peste 17.000 de secţii de votare vor fi organizate pentru alegerile locale din 1 iunie
Miercuri, 07 Mai 2008 13:58
Ultimul update: 7 Mai 2008 13:58
Ultimul update: 7 Mai 2008 13:58
| Vot: |
52
|
1884 vizualizari, 0 comentarii, 1 voturi
Taguri: alegeri locale, Ministerul de Interne, secţii de votare,
Taguri: alegeri locale, Ministerul de Interne, secţii de votare,
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: REALITATEA.NET
Pe aceeasi tema
- Măgarii cară urnele de vot în Afganistan, către zonele izolate
Luni, 17 August 2009 07:45 - Românii din Italia şi Spania vor merge astăzi la urne
Duminica, 30 Noiembrie 2008 05:46 - Secţii de votare suplimentare în localităţile ilfovene Ştefăneşti şi Vidra
Luni, 09 Iunie 2008 16:51 - 35.000 de poliţişti mobilizaţi la primul tur al alegerilor locale
Joi, 29 Mai 2008 15:28 - Radu Mazăre a părăsit studioul Realitatea TV, după mai multe contre cu Dorel Onaca
Joi, 08 Mai 2008 00:33
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
C. Antonescu: Vanghelie şi Hrebenciuc nu-i vor da voie lui Geoană să-l desemneze pe Johannis
Duminica, 08 Noiembrie 2009 20:23Dacă liderul PSD Mircea Geoană ar ajunge la Cotroceni, nu l-ar desemna premier pe Klaus Johannis deoarece nu l-ar lăsa Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc, a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu, astăzi, la Baia Mare.
Băsescu participă, luni, la Berlin, la sărbătorirea a 20 de ani de la căderea Zidului
Duminica, 08 Noiembrie 2009 18:51Preşedintele Traian Băsescu participă, luni, la Berlin, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel, la ceremoniile dedicate celebrării a 20 ani de la căderea Zidului Berlinului.
Marko Bela se întâlneşte cu Liviu Negoiţă luni dimineaţă. Poziţia UDMR rămâne aceeaşi
Duminica, 08 Noiembrie 2009 18:31Preşedintele UDMR, Marko Bela, se va întâlni luni dimineaţă, la Guvern, cu Liviu Negoiţă, şi nu astăzi, aşa cum anunţate premierul desemnat. Cu toate acestea, poziţia UDMR de a-l susţine pe Klaus Johannis rămâne...
Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
Duminica, 08 Noiembrie 2009 17:06Premierul desemnat Liviu Negoiţă a declarat, în urma întâlnirii cu reprezentanţii minorităţilor şi ai grupului de independenţi din Parlament, că va anunţa luni lista noului Cabinet şi că aceasta conţine nume şi din...
Haşotti (PNL): Voi propune la partid ca Parlamentul să nu se reunească pentru a vota Guvernul Negoiţă
Duminica, 08 Noiembrie 2009 15:26Vicepreşedintele PNL, Puiu Haşotti, a declarat, astăzi, la Constanţa, că va propune liberalilor şi Birourilor reunite ca Parlamentul să nu se întrunească pentru a vota Guvernul Negoiţă.
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (25325)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (17750)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (14647)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (7259)
- Crin Antonescu ar fi preşedintele nejucător, mereu absent, care în faţa unei crize ar spune că este la bibliotecă sau ar pleca în insula Capri, spun psihologii (6896)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Crin Antonescu: Procentele atribuite lui Geoană în sondaje sunt umflate (3,68/5)
- Parlamentul ar putea fi dizolvat, dacă respinge şi Guvernul Negoiţă (3,32/5)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (3,16/5)
- Crin Antonescu ar fi preşedintele nejucător, mereu absent, care în faţa unei crize ar spune că este la bibliotecă sau ar pleca în insula Capri, spun psihologii (3,16/5)
- Băsescu: Dacă mogulii nu renunţă să mai rupă din România, vor avea scandal şi în următorul meu mandat (3,08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (1290)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (774)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (756)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (536)
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată (470)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România
Duminica, 08 Noiembrie 2009 19:56George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, a declarat la Realitatea TV că se ştie exact cum a plecat Omar Hayssam din România. Totodată, a spus că este convins că Hayssam va fi extrădat şi îşi va executa...
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate
- Mazăre despre Băsescu: Hai să-i dăm un şut în fund!
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată
- Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
- Campania electorală scoate la iveală "calităţile artistice" ale oamenilor politici - VEZI VIDEO
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- Liga I: Dinamo-Rapid 1-1, CFR e lider. Vezi rezultatele etapei a 13-a!
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cornel Dinu: "Jocul lui Dinamo s-a apropiat de multe ori de ceea ce ne dorim"
- Ţălnar: "Am avut cel puţin patru mari ocazii de gol şi un penalty neacordat"
- Badea îl desfiinţează pe Gabi Tamaş! "Am uitat cum îl cheamă pe fundaşul nostru, nu cred că-mi voi aminti"
- CFR Cluj - Conceicao spune că victoria cu Astra arată că echipa şi-a revenit după eşecul cu Sparta
- Liga I, etapa a 13-a: Niculescu aduce un punct pentru Dinamo, în finalul derby-ului cu Rapid
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia














Aboneaza-te la tag-urile:

Feed