Alunecarea de teren se întinde pe aproximativ şapte hectare, iar 49 de case sunt în pericol. Patru dintre ele au pereţi crăpaţi şi se pot prăbuşi în orice clipă. Aluncarea de teren din zonă a început în 2005, a continuat în 2008 şi decembrie 2010. Situaţia s-a agravat în ultimele ore când malul de pământ a început s-o ia serios la vale.
"Dacă nu se ia nicio măsură, noi ce să facem? Am făcut asigurarea pe casă, şi când am fost să-mi iau banii mi-au spus că nu pot să-i iau. Au zis că este zona calamitată. Casa este legată cu fiare ca să pot sta în ea", a spus unul dintre localnici.
Autorităţile sunt pregătite să intervină. "Monitorizăm în permanenţă situaţia în zonă. Avem pregătite deja cinci module care sunt amplasate în curtea şcolii", a declarat şeful serviciului voluntariat pentru situaţii de urgenţă, Cristian Micula.
Autorităţile din comună au investit bani doar în reconstrucţia caselor şi repararea drumurilor, nu şi în stoparea alunecărilor. "Ca să oprim alunecările de teren avem nevoie de 470 de miliarde de lei. Ar mai fi o soluţie, să ne mutăm la câmpie", a explicat prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu.
Vâlcea se află pe primul loc în ţară în topul celor mai afectate judeţe de alunecări de teren. Un ultim bilanţ arată că peste 100 de gospodării din 60 de localitaţi vâlcene şi 40.000 de hectare de teren sunt afectate de alunecări.
Peste 160 de persoane dintr-o comună vâlceană, evacuate din cauza alunecărilor de teren
PUBLICAT
Vineri, 14 Ianuarie 2011 16:12
ACTUALIZAT
Vineri, 14 Ianuarie 2011 16:12
SURSA
REALITATEA TV
Gospodăriile oamenilor din comuna vâlceană Goleşti sunt grav afectate de alunecările de teren. În doar 24 de ore, malul de pâmânt a înaintat cu aproape jumătate de metru, iar localnicii aşteaptă inevitabilul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M