Peste 100 de studenţi, absolvenţi de Medicină şi rezidenţi au protestat în faţa Prefecturii Cluj
Peste 100 de studenţi, absolvenţi şi rezidenţi au protestat miercuri în faţa Prefecturii Cluj, principalele nemulţumiri fiind legate de numărul redus al locurilor la rezidenţiat şi salariile mici ale rezidenţilor.
Mihai Bucur, absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", a declarat că faţă de anul trecut numărul locurilor de rezidenţiat a fost redus cu 1.000 de locuri pe post, deşi centrele universitare au anunţat la Ministerul Sănătăţii că au capacitatea de pregăti studenţii.
"Noi suntem nemulţumiţi de numărul de
locuri de la nivel naţional, dacă scădem numărul de locuri pe post,
avem cu 1.000 de locuri mai puţine faţă de anul trecut. Noi suntem
obligaţi să mergem într-un anumit spital, după ce terminăm, să lucrăm
acolo cinci ani. Trebui să fim lăsaţi să alegem noi, de bună plăcere să
mergem acolo", a mai afirmat Bucur.
Protestatarii cer, printre altele, condiţii de muncă corespunzătoare activităţii
medicale prestate, acordarea sporurilor de periculozitate în
concordanţă cu mediul de lucru şi riscurile legate de specialitatea
aleasă; salariul minim net 1.800 de lei; servicii medicale gratuite
pentru medici şi rudele lor de gradul 1; plata orelor suplimentare
efectuate în timpul specializării, în funcţie de numărul acestora; zi
liberă după fiecare gardă; decontarea chiriilor şi a transportului
public în interes de serviciu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

