Peste 10.000 de pensionarii din Timiş au solicitat bilete de tratament
Sunt nevoiţi să uite de luxul din staţiunile particulare şi se îndreaptă spre cele de stat, mai sărăcăcioase. Totul din lipsa banilor. Vorbim despre pensionarii din Timiş care solicită din ce în ce mai des un bilet cu preţ redus în staţiunile balnerare din ţară, administrate de Casa de Pensii. Asta pentru că doar acolo îşi mai permit să meargă, spun ei.
De la începutul anului, peste 10.000 de pensionari au trecut pragul Casei de Pensii pentru a solicita un bilet de tratament. Însă, doar puţin peste 3.000 dintre aceştia au reuşit să prindă un loc în staţiunile balneare. Reprezentanţii Casei de Pensii Timiş recunosc că numărul de bilete este mic şi nu ştiu dacă va mai fi suplimentat. De vină pentru această situaţie este criza financiară, spun ei.
"Cererea este mare în comparaţie cu numărul de bilete, din nefericire acest lucru s-a întâmplat în fiecare an, dar suntem în perioadă de criză, la buget s-au prevăzut sume mai puţine pentru acest tip de acţiune socială.Probabil că în acest an vom avea bilete mai puţine în comparaţie cu anii trecuţi", a declarat Viorel Popa, purt. de cuvânt Casa de Pensii Timiş .
Pensionarii spun că aceste bilete cu preţ redus, sunt singurele pe care şi le mai pot permite. "Nu ne permitem, noi suntem pensionari, de abia ne permitem de astăzi pe mâine , că viaţa-i foarte grea", spune un pensionar.
Pentru un bilet de tratament, pensionarii trebuie să dea jumătate din pensie. În Timiş, pensia medie este de 700 de lei, aşa că pensionarii plătesc aproximativ 350 de lei pentru un sejur de 2 săptămâni la una dintre staţiunile din ţară.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Deţinuţii sunt preferaţi de angajatorii din...
Jurnalistul Mile Cărpenişan, înmormântat cu...
Descinderi în Timiş pentru anihilarea unei...
Feedback

