"L-am băgat în şedinţă să ne explice de ce nu a jucat echipa. Şi a spus că va juca bine joi", a explicat Fathi Taher.
Suporterii au cerut demisia portughezului şi nu au plecat din faţa stadionului până când conducerea nu i-a băgat în seamă. Cel care a mai liniştit spiritele a fost George Copos, care a cerut şi el fanilor răgaz până joi, la returul cu Wolfsburg.
"Îi înţeleg că sunt supăraţi, pentru că echipa nu joacă nimic", a spus Copos.
Dacă va fi demis, Peseiro trebuie să primească despăgubiri în valoare de 1 milion de euro, conform contractului semnat cu gruparea giuleşteană.
Rapid a pierdut, duminică, scor 1-3, pe teren propriu, în faţa lui FC Argeş. Joi, echipa giuleşteană va disputa, tot în Giuleşti, returul cu gruparea germană Wolfsburg, în turul I al Cupei UEFA. În prima manşă, Wolfsburg a câştigat cu 1-0.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M