Dacă până acum angajatorii erau dispuşi să renunţe la anumite cerinţe ce trebuiau îndeplinite de aplicant pentru un post, acum acest lucru nu se mai întâmplă, spun reprezentanţii firmelor de recrutare. Cauza acestei modificări este oferta mult mai mare din rândul candidaţilor.
"Dacă înainte angajatorii erau mai flexibili în ceea ce priveşte criteriile, în momentul de faţă sunt foarte stricţi. Înainte ştiau că dacă vor o persoană care să ştie limba germană, să fi terminat o facultate, este mai greu de găsit, şi astfel erau dispuşi să renunţe la una dintre condiţiile pe care le cereau. În momentul de faţă sunt foarte stricţi, deoarece ştiu că pe piaţă pot să găsească oameni bine pregătiţi şi sunt dispuşi să aştepte puţin mai mult până găsesc persoana potrivită. Deci sunt mai exigenţi în ceea ce priveşte persoana pe care o vor angaja", a declarat pentru REALITATEA.NET Florin Godean, director dezvoltare al firmei de plasare a forţei de muncă ADECCO.
Numărul candidaţilor care aplică pentru un job a crescut de câteva zeci de ori
Pe de altă parte, George Butunoiu, director general la agenţia de recrutare cu acelaşi nume, susţine că diferenţa dintre momentul actual şi anii trecuţi este că înainte cei care aveau profil mai bun erau mai greu de găsit sau când erau de găsit erau mai scumpi. Lucru care nu mai este valabil în acest moment.
Un alt lucru care s-a schimbat este faptul că procentul celor care reuşesc să ocupe postul pentru care au aplicat este mult mai mic comparativ cu anii trecuţi.
"Procentul celor care reuşesc să se angajeze a devenit foarte mic din cauza valului de aplicanţi. Dacă înainte aveam 100 de aplicanţi pe o poziţie, în acest moment numărul lor a ajuns de ordinul miilor. Deci clar procentul este mult mai mic. Însă, este puţin denaturat, deoarece dintre cei care aplică foarte mulţi nu au nicio legătură cu postul pentru care aplică", a mai spus Florin Godean.
Prima impresie şi siguranţa de sine, decisive la angajare
Deşi probabil cei mai mulţi dintre noi cred că experienţa este un element esenţial când te prezinţi la interviu, reprezentanţii agenţiilor de recrutare ne contrazic.
"La tinerii absolvenţi se pune accentul pe personalitate şi contează cel mai mult cum arăţi, cum te porţi, cum vorbeşti, experienţa contând prea puţin. În timp ce rolul experienţei creşte odată cu vârsta. Însă, contrar a ceea ce se crede, experienţa pentru funcţiile de conducere contează mult mai puţin. Contează ce impresie faci şi cât de sigur eşti pe tine. Firmele serioase, angajatorii mari nu cer experienţă studentului. Se uită la el, îi dau teste, se uită cât de inteligent e, câte limbi străine ştie", a declarat pentru REALITATEA.NET George Butunoiu.
Iar pentru a face o impresie cât mai bună este obligatoriu ca viitorul angajat să aibă cât mai multe cunoştinţe despre firma respectivă.
"În primul rând, în momentul în care persoana merge la interviu este foarte important ca persoana respectivă să se documenteze despre firma care urmează să-l intervieveze, despre domeniul în care ajunge, să ştie care va fi direcţia, care este trendul în industria respectivă şi să arate că arate cunoştinţe inclusiv despre companie. Ce s-a întâmplat cu aceasta în ultimii ani, în ce direcţie merge, care sunt problemele şi care ar fi valoarea lui adăugată în contextul acesta", a mai spus Florin Godean.
Ce nu trebuie scris într-un CV
CV-ul trebuie să conţină doar lucruri care constituie criterii de selecţie.
"Un lucru care nu are ce căuta în CV, şi care de cele mai multe ori este trecut, este menţiunea "am crescut cifra de faceri cu 30%". Angajatorul nu se va uita să vadă care a crescut cifra de afaceri cu 30% şi care cu 20%. O mare problemă în CV-uri este cu cei care scriu că au făcut nu ştiu ce la firma X, dar nu spun cât de mare e firma, cu ce se ocupă. Deci nu spun despre firmă, dar spun ce au făcut acolo, adică explicaţii inutile. Acest lucru ridică semne de întrebare asupra logicii celui care scrie aşa ceva", a explicat George Butunoiu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M