România nu se reduce la sărăcie, lipsă de igienă şi infractori. Emblemele României nu sunt Monica Columbeanu, Gigi Becali, ba nici măcar Elena Băsescu. Realitatea României este complexă şi nuanţată. De noi depinde ce alegem, ce păstrăm şi ce ne reprezintă. În fiecare săptămână, REALITATEA.NET va fi locul de întâlnire cu un om graţie căruia România este şi un loc dezirabil, prilej de mândrie şi entuziasm.
Dan Perjovschi practică o artă mai specială, comentariu critic de tip desen cu creta pe tablă neagră sau cu markerul pe multe tipuri de suprafeţe, de la podeaua Bienalei de la Veneţia, la tabla neagră a vreunei mici galerii autohtone independente, la pereţii albi şi uriaşi de la MoMA sau geamul muzeului londonez Tate, unde spune că desenează cerul de desupra Tamisei.
În Bucureşti, în luna aprilie, Dan Perjovschi a desenat, indirect, „pe zidurile bisericii Enei”, de fapt pe interiorul geamului Centrului de Introspecţie Vizuală, spaţiu alcătuit din 3 pereţi negri şi un geam opac la exterior. „De când îmi doream să desenez biserici”. iar desenul său e acut, dureros, ironic, cu vaste straturi de semnificaţie şi împunsături de factură socială, acolo unde doare cel mai tare.
Dan Perjovschi reflectă contextul în care se află, îl pune în discuţie dar încearcă şi o fixare a momentelor esenţiale. „Desenez mai mult în engleză”, spune el, cu veşnica ambiguitate, sunt internaţional. Mai exact, în locul în care e invitat să producă o performanţă (termen pe care îl preferă performance-ului), artistul chestionează reflectarea preocupărilor vremii în mass-media. La Bucureşti, în expoziţia de la CIV, curată de Alina Şerban, artistul e invitat să investigheze felul în care se (re)prezintă scena de artă autohtonă în intervalul 1990-2010, perioadă trăită din plin de Perjovschi. Altfel spus o expoziţie despre Scena de Artă (S.A.) văzută de Perjovschi, din care S.A. face parte şi Dan Perjovschi, artist de succes.
Dan Perjovschi este întâi de toate performer, practicând un dans al minţii, de aceea îi şi iubeşte pe dansatorii contemporani (când vizitatorii expoziţiei de la CIV, care e găzduit de Căminul, mult mai tradiţional şi plastic, al Artei, nimeresc din greşeală la expoziţia de desene şi strâmbă din nas că nu e pictură, Dan Perjovschi sfătuieşte galerista să explice că e vorba de dans şi că CIV e o filială a Centrului Naţional al Dansului).
Dar cum se evaluază pe piaţa de artă intervenţia lui artistică? Ce achiziţionează muzeele în urma desenelor sale? Bucăţi de zid desenate cu creta, podea desenată şi aproape ştearsă de picioarele vizitatorilor? I se plătesc performance-urile, de a desena pereţi de galerie sau alte suprafeţe. Cele mai căutate sunt cele live. Să gândească şi să compună cu spectatori. De multe ori e filmat şi postat pe youtube. Poate şterge, Perjovschi îşi permite o artă fragilă şi vie, un răspuns continuu la realitate şi context. "Sunt statementuri şi statementuri", unele îşi permit să fie mai "slabe", spune artstul, exemplificând prin CRIZĂ. Şi ai impresia că se şterg, adaugă el, dar nimic nu se şterge până la capăt. "Orice poziţionare, dacă e asumată, contează", insistă acesta.
Cum se arhivează sau ce achiziţionează totuşi marile muzee? (Românii nu-l cumpără, nici muzeul, "nici măcar mogulii", glumeşte el, amestecând, ca întotdeauna gluma cu adevăruri incomode – Toată arta din România se face cu bani străini. Instituţiile statului nu fac nici măcar minimul pentru a avea dreptul apoi de a pretinde reprezentativitate – nu asigură un minim de context prielnic, de la ateluere, spaţii de expunere până la facilitatea în loc de blocarea surselor de finanţare de la Ministerul Culturii.
Ce a vândut, totuşi, Perjovschi la MoMA şi la Tate? Două carneţele unde se regăseşte în mic ceea ce va fi elaborat în performance-ul mare. Cu 10.000 şi 15.000 de euro.
"Mai am zeci de carneţele din acestea, spune Perjovschi", adăugând, ca de obicei, la limita seriozităţii, "ele sunt pensia mea".
Dan Perjovschi, un artist în definitiv al efemerului, e preocupat de arhivare, păstrare, recuperare, fixare a memoriei, transmitere a infomaţiei mai departe. Astfel încât, dacă desenele sale sunt şterse după fiecare expoziţie (uneori chiar ca parte finală a pergormance-ului său) şi doar documentele rămân, carneţelele şi filmele, Perjovschi ţine regulat conferinţe în care îşi povesteşte parcursul şi fixează punctele esenţiale ale evoluţiei sale. "Am ajuns la desen pentru că nu costa producţie, era uşor de transportat", spune artistul. Ciclul de conferinţe, ţinute foarte mult în România, unde într-o vreme aceasta era singura manieră de a se prezenta, refuzând să desenze, excepţie făcând revista 22, se numeşte cum altfel decât "Perjovschi nonstop".
Revenind la obsesia documntelor, expoziţia de la CIV e una de documente, însuşi desenul e document, în cele din urmă, concluzionează el. Spaţiul CIV e aproximativ împărţit într-un perete negru, perioada de dinainte de Revoluţie, unul cu reprezentările Revoluţiei, şi unul relativ liber (în videoul ataşat, artistul îşi prezintă expoziţia în manieră proprie).
Perjovschi este întâi de toate o minte briliantă, cu un discurs brici, setate pentru a fi confruntate, pentru a reacţiona. Confruntă-l cu mai orice context, sănătos sau nesănătos (deşi nu de pomană rămâne în România, orice ar fi) şi ţi-l va fixa, comentându-l critic şi oferind acel unghi revelator sau usturător, nu cel mai la îndemână, dar cel care va ajuta, cu puţină atenţie la reaşezarea lucrurilor.
Când a aflat de campania Realitatea.NET - Români buni, Români care ne fac România un loc dezirabil, întâi a râs şi, după cum se poate observa în video, Perjovschi prcatică un râs ascuţit subversiv cu care îşi subminează singur discursul (mai ales când e în româneşte, "mi-e mai uşor să desenez", "prefer să tac decât să vorbesc" spune el, apoi admite că acasă îi vine mai degrabă să vorbească, foloseşte mult text şi o face cu mai puţină ambiguitate şi mai multă gravitate). Revenind, întâi a râs, apoi l-am întrebat ce e el un român bun sau rău (rău în sensul de neiertător, critic spre cinic) şi apoi a răspuns: bun, un lucru bun am făcut - şcoală cu generaţii întregi de studenţi, mai degrabă la arhitectură decât la arte, care veneau în exact aceşti zeci de ani în atelierul său şi al Liei. Se poate muta arhiva de informaţie pe net? Se poate face superaccesibilă? Se poate, dar n-ar trebui renunţat total la ideea de atelier ca prilej de dezbatere şi întâlnire pe viu.
Cele mai excentrice suprafeţe care i-au fost propuse: interiorul unui seif de bancă pe care a desenat cu creta "tresor me" sau avionul particular al unui personaj foarte bogat. Pentru acesta din urmă a cerut, intenţionat, o sumă fabuloasă şi înţelegerea a rămas în aer.
"Expoziţia de la CIV, care mai poate fi văzută până la sfârşitul lunii, e targetată, pentru consumatorii de artă contemporană, singura ieşire e suplimentul revistei 22", explică Perjovschi, "care supliment merge la partid, la preşedinte şi la guvern. Să mă citească, să înţeleagă condiţia artistului". „Înţelege-mă, nu mă admira”, desenează el.
REALITATEA.NET vă prezintă în fiecare săptămână imaginea ţării noastre aşa cum alegem noi să fie.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M