Pentru unii dintre liderii poltici scrutinul europarlamentar s-a lăsat cu demisii. Preşedintele PIN, Cozmin Guşă a anunţat luni la Realitatea TV că renunţă la această funcţie. Şi asta pentru că statutul partidului său prevede prevede ca atunci când această formaţiune obţine rezultate nesatisfăcătoare conducerea să demisioneze, iar membrii să decidă dacă şefii şi-au făcut sau nu datoria în timpul alegerilor.

Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a anunţat şi el că demisionează din Parlament. Corneliu Vadim Tudor le-a cerut tuturor parlamentarilor PRM să-i urmeze exemplul şi să demisioneze. "Alături de Geoană, de Tăriceanu, de alţi infractori de genu asta, eu nu mai am ce căuta. Începând din clipa asta, mi-am dat demisia din Parlament", a declarat Corneliu Vadim Tudor, preşedinte PRM.

Liderul partidului Conservator, Dan Voiculescu, consideră că rezultatele nu trebuie urmate de măsuri drastice: În varianta în care nu vom reuşi să trecem pragul, rămânem în continuare în bătălia politică.

Gigi Becali
a precizat că va renunţa la şefia PNG, dacă este cazul, abia după alegerile din 2008. "Sunt dezamăgit, am să mă ţin de promisiune. Dacă în 2008 PNG nu ajunge la guvernare sau în 2009 nu câştig prezidenţiale, atunci mă voi retrage din viaţa publică", spus Gigi Becali, liderul PNG.