Poliţia britanică a efectuat, astăzi, percheziţii la trei cluburi din Anglia, în urma unei anchete legate de corupţia în fotbal, potrivit Reuters.
Un purtător de cuvânt al poliţiei londoneze a declarat că în această dimineaţă au avut loc percheziţii la trei sedii ale unor formaţii engleze de fotbal şi la locuinţele a doi oficiali ai cluburilor, şi că ele fac parte dintr-o anchetă referitoare la mai multe cazuri de corupţie din fotbalul englez. "Impactul lor se va simţi asupra proprietarilor şi a acţionarilor", a mai afirmat oficialul poliţiei londoneze.
Poliţia a refuzat să facă publice numele celor trei cluburi care au fost percheziţionate, dar a precizat că ancheta este una indepentă faţă de cea condusă de Lord Stevens, în care erau implicate 362 de transferuri. Poliţia din regiunea engleză Northumbria a confirmat că unul dintre cluburile din anchetă este Newcastle United.
Conform BBC, cele trei cluburi implicate în dosarul de corupţie sunt grupările din Premier League Portsmouth şi Newcastle şi echipa din primă ligă scoţiană Glasgow Rangers. Cele trei cluburi au confirmat că au fost vizitate astăzi de poliţia engleză.
Respectivii anchetatori au anunţat, luna trecută, faptul că vor continua investigaţia la 17 dintre transferurile efectuate în ultimii ani.
Oficialii Premier League au anunţat, la începutul anului, că ancheta, care a durat 15 luni, a început după apariţia informaţiilor că s-ar fi produs mai multe încălcări ale regulamentelor, printre care plata directă a cluburilor către un terţ şi imposibilitatea de a justifica unele sume oferite agenţilor sau unor alte părţi implicate în tranzacţii, dar nu s-a descoperit nicio dovadă.
Percheziţii la trei cluburi engleze (Portsmouth, Newcastle şi Glasgow Rangers) anchetate într-un dosar de corupţie
Mozaic sportiv







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M