15 percheziţii au avut loc în Bucureşti şi Constanţa, vizată fiind o reţea care se ocupă cu furturi de icoane de patrimoniu.
Cei şase învinuiţi care au fost ridicaţi de poliţişti urmează să fie audiaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceştia sunt suspectaţi de spargerea unor biserici şi mănăstiri din judeţele Vâlcea, Sibiu, Prahova, Bacău, Constanţa şi Argeş, au declarat pentru NewsIn oficiali ai IGPR.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului instanţei supreme, din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că, în perioada aprilie-august 2011, au fost sustrase icoane, diverse alte obiecte de cult şi diferite sume de bani din mai multe locaşuri de cult din judeţele menţionate.
Ca mod de operare, presupuşii hoţi pătrundeau în interiorul bisericilor (în cele mai multe cazuri prin spargerea sau forţarea unor ferestre sau uşi ori prin dislocarea mai multor ţigle din acoperiş). O parte din bunurile sustrase erau vândute, fiind, de multe ori, transmise anterior înstrăinării, prin e-mail, fotografii cu obiectele de cult sustrase unor colecţionari.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M