Germania, Portugalia şi Slovenia îşi vor coordona eforturile pentru reluarea dezbaterilor pe tema Constituţiei Europene. Cancelarul german, Angela Merkel, împreună cu omologii săi portughez şi sloven au avut o întâlnire informală cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso. Cei trei premieri au convenit asupra lansării unei noi versiuni a Tratatului Constituţional.
Întâlnirea a avut loc în staţiunea portugheză Penha Longa. Merkel a declarat că Germania va avea nevoie de ajutorul Portugaliei şi Sloveniei, următoarele două state care vor deţine preşedinţia semestrială a Uniuniii Europene, pentru ca noul tratat constituţional să fie adaptat în forma completă. Cancelarul german intenţionează să repună tema Constituţiei pe agenda de lucru a Uniuniii, fapt care a constituit prioritatea preşedinţiei germane a Uniunii Europene după respingerea Tratatului de către francezi şi olandezi în 2005.
Merkel speră să obţină un acord în cursul summit-ului de vară, care va avea loc în perioada 21-22 iunie, asupra paşilor de parcurs pentru ca legea fundamentală europeană să intre în vigoare în anul 2009. Portugalia nu a ratificat încă tratatul, iar şeful guvernului de la Lisabona, Jose Socrates, a declarat că va organiza un referendum în cazul în care va fi avansat un nou text. Liderii celor 27 urmează să se întâlnească marţi la Berlin pentru a lucra asupra propunerii.
Pentru o nouă Constituţie Europeană
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Maraton diplomatic pentru Constituţia UE
Marti, 12 Iunie 2007 06:25 - CAGRE: Tratatul european nu se va numi Constituţie şi nu va conţine simboluri UE
Luni, 18 Iunie 2007 12:16
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Imigranţii care muncesc în SUA nu îşi mai permit să facă economii
Astazi, ora 12:56Criza financiară din Statele Unite trage în jos şi economia unor state din America Latină, care se bazau pe banii trimişi de imigranţi. În ultimele luni, sumele trimise au fost tot mai mici, pentru că mulţi imigranţi au rămas...
Un fost căpitan al armatei SUA din Irak a furat aproape 38 de milioane litri de carburant
Astazi, ora 12:26Un fost căpitan al armatei americane din Irak este acuzat că a participat la furtul a aproape 38 de milioane de litri de carburant de la o bază SUA din Irak, potrivit Departamentului Justiţiei.
Trupele ruse au început retragerea din zona-tampon din Georgia
Astazi, ora 10:52Un purtător de cuvânt al armatei ruse a anunţat că trupele ruse au început astăzi retragerea din punctele de control aflate în zona-tampon de lângă Osetia de Sud.
Coreea de Nord a lansat rachete cu rază scurtă de acţiune în Marea Galbenă
Astazi, ora 10:37Seulul a informat astăzi că, în cadrul unui exerciţiu militar de rutină, Coreea de Nord a lansat rachete cu rază scurtă de acţiune, care au căzut în apele internaţionale din Marea Galbenă.
SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
Astazi, ora 06:50Statele Unite vor semna vineri cu India acordul de cooperare în domeniul tehnologiei nucleare civile. Legea, votată săptămâna trecută de Congresul american, va fi promulgată astăzi de preşedintele George W. Bush. Acest acord...
Cele mai CITITE din Externe
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (1752)
- Avionul străin obligat să aterizeze în Iran încercase să păcălească autorităţile iraniene (1412)
- Roata unui carusel din Florida a pornit brusc în timp ce pasagerii coborau din ea (1050)
- Criza financiară îi împinge pe americani la sinucidere (616)
- Românii ar vota în proporţie de 44% cu Obama, potrivit unui sondaj Reader's Digest (469)
Cele mai VOTATE din Externe
- Roata unui carusel din Florida a pornit brusc în timp ce pasagerii coborau din ea (3.72/5)
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (2.6/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Avionul străin obligat să aterizeze în Iran încercase să păcălească autorităţile iraniene (12)
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- NEWS ALERT: A murit Emil Palade
- Proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi să-şi asigure casele de anul viitor
- Şedinţa de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti ar putea fi reluată joi
- BNR a stabilit o cotaţie de 3,9233 lei pentru un euro
- Casele naţionalizate nu vor mai fi retrocedate proprietarilor, au decis deputaţii
- Sute de clienţi sunt păcăliţi zilnic de preţurile afişate pentru promoţii în supermarketuri
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- NEWS ALERT: A murit Emil Palade
- Nick Nolte, la un pas de moarte după ce locuinţa i-a luat foc
- România a coborât 5 locuri în clasamentul FIFA şi ocupă poziţia a 18-a
- Emisiunea "Cap şi pajură" revine la Realitatea TV
- Nicole Kidman şi rănile ei secrete
- Proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi să-şi asigure casele de anul viitor
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










