După patru ani de tăcere, Pentagonul a făcut publice numele a sute de deţinuţi de la controversata închisoare de la Guantanamo Bay. Agenţia de presă americană Associated Press a cerut în justiţie dezvăluirea identităţii deţinuţilor, în baza dreptului la liberă informare şi a avut câştig de cauză.
Pentagonul nu a difuzat o listă proprie cu nume celor aproximativ 500 de prizonieri încă deţinuţi la Guantanamo, însă a publicat un document de 5 mii de pagini cu transcrierile audierilor privind statutul lor de "inamic combatant".
Chiar dacă aceste transcripturi au fost făcute publice în urmă cu opt luni, numele şi naţionalitatea deţinuţilor erau mascate până acum. De fiecare dată când a fost criticat că ascunde informaţii, Washingtonul a invocat Convenţia de la Geneva privind protecţia prizonierilor de război şi a argumentat că dezvăluirea numelor deţinuţilor din Cuba ar pune în pericol viaţa lor şi a familiilor.
Majoritatea deţinuţilor de la Guatanamo, centru deschis în ianuarie 2002, provin din 30 de ţări şi au fost luaţi prizonieri în timpul ofensivei americane împotriva talibanilor din Afganistan, în 2001. De curând un raport al Naţiunilor Unite informa că prizonierilor le sunt încălcate drepturile fiindcă sunt închişi de ani de zile fără să fie puşi sub acuzare şi sunt, uneori, supuşi la tratamente ce pot fi calificate drept tortură.
Cu această ocazie, ONU a cerut puterii de la Casa Albă să închidă imediat baza din Cuba, dar SUA au respins cele mai multe dintre acuzaţii, afirmând că anchetatorii ONU nici măcar nu au vizitat Guantanamo Bay.
Ţi-a plăcut articolul? PENTAGONUL A PIERDUT
Sambata, 04 Martie 2006 09:38
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- Militar acuzat de abuzuri, rechemat în ţară de Pentagon
Sambata, 04 Noiembrie 2006 13:25
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Londra lansează o anchetă după pierderea datelor a 5.000 de condamnaţi
Astazi, ora 14:57Ministrul britanic al Justiţiei a ordonat lansarea unei anchete urgente, în urma pierderii unui hard disk portabil cu datele a 5.000 de persoane aflate în evidenţele unui serviciu însărcinat cu urmărirea foştilor condamnaţi la...
Bush mai are patru luni pentru a-l prinde pe Osama ben Laden "mort sau viu"
Astazi, ora 14:16Preşedintele american George W. Bush mai are aproximativ patru luni pentru a-şi respecta promisiunea de a-l captura pe Osama ben Laden "mort sau viu", înainte să predea ştafeta succesorului său.
13 morţi şi 30 de răniţi într-un accident rutier petrecut în Croaţia
Astazi, ora 13:3513 pasageri ai unui autocar din Slovacia au murit şi aproape 30 au fost răniţi, într-un grav accident produs în această dimineaţă în Croaţia.
Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Astazi, ora 10:56Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit de diabet în 2003, iar liderii mondiali au negociat în tot acest timp cu o sosie a lui, afirmă un expert japonez citat de Sunday Times.
Cele mai CITITE din Externe
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez (797)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (602)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (501)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (484)
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (286)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (3.68/5)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (0.44/5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (0.36/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (9)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (6)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (3)
- Sarkozy merge la Moscova pentru a obţine termene clare pentru retragerea rusă şi negocieri (3)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
Astazi, ora 16:31Şoferul de la Parchetul General care a fost implicat în scandalul de sâmbătă seara în care s-a folosit o armă de vânătoare nu a fost arestat, pentru că nu s-a stabilit situaţia de fapt, a declarat, astăzi, pentru NewsIn,...
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă
- Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
- Un suporter a făcut infarct înainte de meciul România-Lituania. Imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Medicii veterinari ameninţă că vor da statul în judecată pentru a-şi recupera datoriile
Astazi, ora 17:07Medicii spun că de şase luni de zile nu au mai primit nici un ban de la autoritatea în domeniu. La rândul lor, nici ei nu-şi mai pot plăti furnizorii şi angajaţii. Aşa se face că cei mai mulţi dintre doctori au scos bani din...
- Miss Vaca, câstigătoarea expoziţiei zootehnice din Vaslui, dă 10.000 de litri de lapte anual
- Cinci oameni au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un râu din judeţul Bistriţa-Năsăud
- Peste 42% din angajaţii din România spun că au salarii mai mici sau la fel ca anul trecut
- Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
- Traian Băsescu: Vizita la Vatican a consolidat relaţiile României cu Sfântul Scaun
- Serbia - Zeman a fost demis de la Steaua Roşie Belgrad, Hagi posibil înlocuitor
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







