Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Pensiile vor fi îngheţate în 2010

Salarii şi pensii îngheţate. 2010 nu aduce românilor bani în plus în buzunare. Decizia Guvernului de a strânge cureaua şi în acest an păstrează veniturile românilor la nivelul celor de anul trecut. Singurii care se pot aştepta la ceva bani în plus sunt angajaţii de la stat, care au salariile sub 705 lei.

Pensiile vor îngheţa în 2010
Pensiile vor îngheţa în 2010 / FOTO: http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10387/3648239/3/09main-salarii.jpg

De vineri a intrat în vigoare Legea unică de salarizare în sistemul bugetar. O condiţie impusă de acordul cu FMI, dar o lege imperfectă care a adus nemulţumiri în rândul sindicaliştilor. Şi totuşi noua lege îi face bucuroşi pe cei mai prost plătiţi bugetari. Motivul: cel mai mic salariu de la stat va creşte de la 600 de lei, cât a fost în 2009 la 705 lei. Până în 2015 acesta trebuie să ajungă la 1100 de lei.

Una caldă, una rece. Restul salariilor din instituţiile statului vor fi îngheţate. Dacă Guvernul va menţine politica de anul trecut, privind concediul fără plată, atunci bugetarii vor fi nevoiţi să stea acasă, dar cu venituri mai mici.

În acest an, potrivit proiectului de buget, salariul minim pe economie rămâne la 600 de lei, cât a fost şi anul trecut. Sindicatele au strâmbat din nas. Patronatele au răsuflat uşurate, pentru că orice creştere a salariilor din mediul privat ar fi împovărat şi mai mult firmele.

Nici pensionarii nu au şanse să primească bani în plus în acest an. Aşa se face că pensia medie de 171 de euro va fi îngheţată. Vestea bună este că nu vor fi aduse schimbări în privinţa pensiei minime garantate, de 350 de lei.

În acest an, va creşte şi contribuţia pentru pensiile private obligatorii. Ea a fost îngheţată la 2 procente, în 2009. În acest an ar fi trebuit să ajungă la 3% din venitul brut al angajatului, dar va fi de 2,5%. Asta înseamnă în total 1,8 miliarde de lei, bani care vor fi viraţi în conturile firmelor care administrează conturile pensiilor private obligatorii.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro