Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Pensiile militarilor, revizuite în jos VIDEO

Pensionarii militari au parte de noi surprize. Veniturile lor s-au diminuat din nou după ce pensiile le-au fost revizuite în baza unei ordonanţe de guvern, de la începutul anului trecut. Astfel, mii de foşti militari vor primi pensii mai mici, în unele cazuri cu câteva sute de lei. Acum trebuie să plătească sumele pe care le-au primit în plus în ultimul an.

Pensiile militarilor, revizuite în jos
Pensiile militarilor, revizuite în jos / FOTO: Grup RC

Colonelul în retragere Ioan Mija a ieşit la pensie în anul 1997, după 37 de ani de muncă. De atunci, pensia i-a fost recalculată de cinci ori. La finalul anului trecut, a primit o înştiinţare prin care era informat că pensia lui va fi redusă cu 700 de lei.

Colonelul Ioan Mija va trebui să dea înapoi până la sfârşitul anului 8400 de lei, bani care îi vor fi opriţi din pensie.

Explicaţia dată de Casa de Pensii a MAI este aceea că pensiile au fost revizuite din oficiu, iar până la finalul lunii martie se vor stabili sumele pe care pensionarii le au de plătit sau de recuperat.

Un alt caz este cel al lui Dumitru Rânciog. În iulie anul trecut, într-un tabel publicat pe site-ul Ministerului Apărării, era anunţat că pensia lui o să se majoreze cu 10 lei. A primit chiar şi o scrisoare din partea ministrului în care a fost felicitat.

"Prin această scrisoare mă anunţa că o să crească pensia, iar săptămâna trecută când am primit decizia de revizuire nu numai că nu mi-a crescut, ci mi-a scăzut pensia cu 100 de lei net", spune Dumitru Rânciog.

Ordonanţa de guvern prin care s-au revizuit pensiile militarilor pe baza câştigurilor anuale obţinute în toată perioada în care au activat a intrat în vigoare în urmă cu un an. Potrivit actului normativ, sumele de plată se vor achita până la finalul acestui an, iar cele de recuperat se vor reţine din pensie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro