Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Pedofil, turnat de Facebook: se excita cu bebeluşi la Constanţa

Pedofilul Paolo Ghelardini, prins în luna mai la Constanţa, după ce reprezentanţii reţelei de socializare Facebook au anunţat autorităţile române despre activităţile acestuia, a fost trimis în judecată de DIICOT.

Paolo Ghelardini (66 de ani) se lăuda celorlalţi pedofili că a abuzat de fiica şi de nepoata sa, pe care le-a torturat
Paolo Ghelardini (66 de ani) se lăuda celorlalţi pedofili că a abuzat de fiica şi de nepoata sa, pe care le-a torturat / FOTO: libertatea.ro

Italianul Paolo Ghelardini (66 de ani), cunoscut şi ca Paolo Constantino, s-a stabilit în România în urmă cu trei ani, scie libertatea.ro. Din camera sa închiriată în casa unei bătrâne din Constanţa, perversul distribuia filmuleţe şi fotografii porno cu fetiţe şi cu băieţei altor indivizi de teapa lui din toată lumea. Deşi în cursul anchetei procurorii nu au găsit probe care să demonstreze că italianul a făcut sex cu copii, acesta se lăuda celorlalţi pedofili că a abuzat de fiica şi de nepoata sa, pe care le-a torturat şi le-a supus unor tratamente de scatofilie şi urofilie. Din camera închiriată de Ghelardini, oamenii legii au ridicat aproape 10.000 de fotografii şi 1.000 de filmări pe care apoi le-au urmărit cu groază. Băieţei şi fetiţe erau abuzaţi de adulţi, supuşi la tratamente inimaginabile sau puşi să facă sex între ei. Mai mult, printre preferatele lui Paolo se numărau materiale pornografice în care victimele erau bebeluşi care nu împliniseră nici un an!


În ciuda probelor adunate de oamenii legii, scrie libertatea.ro, italianul a încercat să-şi justifice acţiunile motivând că intenţiona să realizeze un documentar despre persoanele cu un comportament sexual deviant. “Am intrat în corespondenţă cu mai mulţi indivizi care se recomandau a fi incestuoşi, pedofili şi practicanţi de perversiuni sexuale. Am primit de la aceştia şi am descărcat mai multe materiale pornografice, printre care şi cu minori, de zoofilie, necrofilie, sado- masochism etc. În fapt, intenţia mea era să strâng un material (…) prin care să demonstrez că Facebook este un serviciu ilicit, care favorizează răspândirea de practici pornografice infantile, precum şi a altor comportamente ilicite”, le-a spus Ghelardini anchetatorilor. Perversul e acum reţinut şi va fi judecat. În acelaşi timp, ancheta s-a extins şi în alte ţări, unde locuiesc ceilalţi prieteni pedofili ai italianului.


Paolo Ghelardini este descris de anchetatori ca un individ cu un trecut dubios, care a mai fost cercetat pentru fapte de acelaşi gen şi în ţara sa natală. Astfel, în 1981, acesta a fost cercetat pentru viol, iar în 1983 soţia sa l-a reclamat pentru corupere de minori, acte obscene în spaţii publice, producţie şi comercializare de filme obscene. În cursul anului 1985, Paolo a fost cercetat din nou pentru viol şi distribuire de fotografii obscene, iar ultima sa condamnare a fost în 2001, pentru furt calificat.

Autorităţile americane au anunţat joi că 62 de persoane implicate într-o reţea de pedofilie au fost arestate în mai multe ţări. Membrii reţelei obişnuiau să se întâlnească pe un forum online, unde îşi ofereau unul altuia materiale cu minori abuzaţi sexual. Toţi copiii exploataţi aveau până la 12 ani, iar unii dintre ei erau bebeluşi. Potrivit autorităţilor americane, materialele colecţiei de pornografie infantilă găsite pe portal puteau umple 16.000 de DVDuri.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro