La începutul anului, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va fi plecat din ţară.
Regulamentul Senatului prevede că "vicepreşedinţii conduc activitatea Biroului permanent şi a Senatului, la solicitarea preşedintelui sau, în absenţa acestuia, prin decizie".
Decizie a fost publicată în Monitorul Oficial.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M