Româncele apelează din ce în ce mai des la operaţii estetice tot mai ciudate şi mai dureroase. Implanturile de silicon sau mărirea buzelor cu botox şi rinoplastiile sunt deja proceduri mai mult decât banale. În ultima vreme, pacientele le cer esteticienilor să le scoată coaste, pentru a-şi subţia talia, sau să le scurteze degetele de la picioare.
Chiar dacă din astfel de operaţii câştigă bani frumoşi, iar în ultima vreme se vorbeşte de o explozie de proporţii holywoodiene a numărului celor dispuţi să-şi repare defectele cu bisturiul, esteticieni avertizează că urmările pot fi grave.
"Îndepărtarea coastelor mi se pare o operaţie destul de frivolă pentru subţierea taliei, de asemenea extirparea unui deget de la picior pentru a avea un picior cât mai subţirel, pentru a încălţa o încălţăminte cât mai delicată, acestea mi se par deja operaţii nenecesare care pot veni cu complicaţii uneori ireversibile. Este drept, cei mai mulţi pacienţi nu sunt dispuşi să sufere atât de mult pentru a-şi repara imaginea", a declarat Dana Jianu, medic estetician.
Dacă ar fi să se facă un top al operaţiilor estetice preferate de românce, atunci implanturile cu silicon şi rinoplastiile ar ocupa primele două locuri. Însă, nu toate vedetele sunt de acord cu operaţiile estetice.
"Nici nu cred că aş face aşa ceva iar cele care le fac cred că au motivele lor bine întemeiate dar sunt împotriva lor pentru că mi se pare că toate arată la fel şi nu mai au expresie şi mi se pare normal ca omul să aibă expresie", a spus Maria Radu.
"Eu sunt împotriva acestor genuri de artificii şi cred că e bine să te laşi aşa cum te-a făcut Dumnezeu pentru că natura ştie cel mai bine ce ţi se potriveşte şi în schimb printr-o dietă echilibrată, o îngrijire corporală, salon, tratament periodic poţi arăta forte bine", a precizat Oana Sârbu.
În România, o operaţie estetică de complexitate medie poate costa între 3.000 şi 7.000 de euro.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M